Business Focus: Priorități înainte de următorul mare cutremur. Ce se pierde în discuția despre blocurile "cu bulină"

Ramas fara pensie, astept un miracol. Astept degeaba! (Opinii)

Sambata, 25 Aprilie 2015, ora 07:09
9096 citiri
Ramas fara pensie, astept un miracol. Astept degeaba! (Opinii)
Foto: Hepta.ro

De cateva zile e zumzet mare in Parlamentul Romaniei, alesii incearca sa-si mareasca pensiile.

Pentru ca au aparut stiri in acest sens, iar lumea e revoltata pe buna dreptate, propunerea a fost bagata sub pres, dar nu ingropata. Probabil, se asteapta doar vremuri mai bune.

Politicienii romani au adoptat o alta strategie, Executivul a marit pensiile militarilor si ale politistilor printr-o ordonanta de urgenta. De fapt, prin aceasta decizie vor fi aduse la nivelul la care au fost inainte de criza.

Lasand la o parte abordarile populiste, cred ca despre pensii si salarii ar trebui discutat serios.

Ceea ce face prim-ministrul Victor Ponta in aceste zile seamana cu politica fostului sef al Executivului din perioada boom-ului economic, Calin Popescu Tariceanu. Pentru a-si atrage sprijinul bugetarilor, se maresc haotic pensii si salarii. La urmatoarea criza, cine o fi la putere atunci se va lupta sa le inghete sau sa le scada ca "sa nu dea tara faliment". Exact modelul Greciei. Cu nimic nu suntem mai breji.

Cum apare o crestere economica, imediat apare si cumpararea bunavointei angajatilor publici. Nu vreau sa fiu inteles gresit, imi doresc foarte mult ca salariile sa creasca in Romania, toate salariile si toate pensiile, atat cele din sistemul public, cat si cele din sistemul privat. Dar de ce niciun guvern nu-si asuma sa reformeze sistemul?

Avem o lege a salarizarii unice pe care nici Emil Boc si nici Victor Ponta nu au avut curajul s-o puna in aplicare. Se amana de ani de zile. Nu sunt bani, scuza oficiala, bine ca sunt pentru pomeni si pentru parlamentari.

Sistemul de asigurari sociale va intra in colaps, conform unui articol publicat de Ziarul Financiar in aceasta saptamana, cei care au inceput sa lucreze in acest an nu vor lua pensie niciodata.

Adica, daca ramanem in paradigma actuala, cei care contribuie azi la fondul de pensii sunt atat de putini incat nu vor reusi sa plateasca pensiile celor care vor iesi din campul muncii peste doua decenii. S-a ajuns la capat, dar niciun politician nu vorbeste serios despre asta sau, chiar daca vorbeste, nu pune presiune pe Executiv pentru a veni cu un pachet legislativ coerent in acest domeniu.

Degeaba discutam despre pensii, daca nu vorbim despre salarii, si degeaba discutam despre pensii si salarii, daca nu mutam responsabilitatea primeia la cel care lucreaza, adica fiecare lucrator isi strange pensia in timpul vietii active, iar, cand nu mai vrea sau nu mai poate lucra, va primi bani din ceea ce a economisit in fondul propriu.

De ce sa depinda pensia unui politist de ceea ce s-a strans intr-un sac comun in care au contribuit sau nu toti de-a valma, dar cu o generatie inainte. De ce sa sufere generatia viitoare pentru politicile inconstiente ale lui Tariceanu, Boc sau Ponta ca sa-i amintim doar pe cei care au guvernat in preajma sau in timpul crizei economice?

Un politist, un militar sau un profesor merita sa aiba un salariu decent azi din care o parte sa reprezinte viitoarea lui pensie. Decat sa li se scoata ochii la bugetari cu mariri schioape de unu sau doi la suta, mai bine ar reforma sistemul, l-ar face eficient, ar elimina nepotismul si angajarile pe pile si ar mari salariile, astfel incat contributia pentru pensii sa fie economisita chiar de cel care va beneficia de ea.

Daca exista perioade de inflorire economica, un guvern sau altul mareste salariile astfel ca mareste cuantumul contributiilor.

Nu exista viziune comunista mai mare si mai toxica precum cea din domeniul asigurarilor sociale, iar aceasta inconstienta in serie a celor care guverneaza cred ca va duce la mari framantari sociale in viitorul apropiat.

Mi se pare ciudat si faptul ca sindicatele nu fac nimic important ca sa reformeze sistemul.

Din pacate, acesta e motivul pentru care avem nevoie de FMI si de Uniunea Europeana. Singuri nu ne putem face treaba, trebuie sa vina cineva din afara si sa ne ia la palme ca sa ne trezim si nu intram in faliment.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

România trimite militari să lupte împotriva rebelilor houthi. Cererea lui Klaus Iohannis
România trimite militari să lupte împotriva rebelilor houthi. Cererea lui Klaus Iohannis
Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au luat act marţi, 16 aprilie, de scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care informează Parlamentul că a aprobat...
Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererile de urmărire penală față de Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiției cererile de urmărire penală față de Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu
Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei cererile de urmărire penală a lui Roman Petre, în calitate de fost premier, şi a lui Voiculescu Gelu-Voican, fost viceprim-ministru, pentru...
#pensii militare Ponta, #sistem pensii faliment , #fonduri pensii