Criza imigrantilor: Sa punem in balanta efectele asupra economiei

Vineri, 28 August 2015, ora 07:35
6543 citiri
Criza imigrantilor: Sa punem in balanta efectele asupra economiei
Foto: Arhiva Ziare.com

Germania, cea mai puternica economie europeana, ar trebui sa conduca discutiile despre valul de imigranti, un subiect sensibil atat din punct de vedere umanitar, cat si economic.

Un prim pas a fost facut in acest sens. Biroul Federal pentru Migratie si Refugiati din Berlin a anuntat, marti, ca sirienii nu vor mai face subiectul Regulamentului Dublin. Cu alte cuvinte, Germania nu ii va mai trimite pe solicitantii de azil inapoi in tarile UE in care au ajuns prima oara, cum ar fi Grecia sau Italia. Decizia le va permite miilor de sirieni care strabat in prezent Europa sa aplice pentru un statut de refugiat in cadrul celei mai mari economii de pe Batranul Continent.

Criza refugiatilor: Belgradul ii primeste cu bratele deschise pe cei aflati in trecere prin oras

Leonid Bershidsky, jurnalist, scriitor si fost director la banca de investitii KIT Finance, sustine, intr-un editorial publicat de Bloomberg, ca Germania trebuie sa ia fraiele si sa porneasca o serie de dezbateri privind situatia imigrantilor, pornind de la niste fundamente solide.

Primul pas a fost facut

Angela Merkel si ministrul de Finante, Wolfgang Schauble, au dat asigurari ca primirea refugiatilor nu va ruina Germania, ci va trebui sa redeseneze modul in care vor fi alocati banii pe viitor.

Decizia Germaniei de a nu-i expulza pe sirienii nomanzi are la baza si un argument economic, printre altele: cel mai probabil, ar fi cheltuit degeaba o groaza de bani cu deportarea lor.

Multi au avut Grecia ca poarta de intrare, deci acolo ar fi trebuit sa fie transportati. Insa statul elen este falimentar si dependent de ajutor extern, asa ca nu ar fi reusit sa le ofere conditii, iar multi s-ar fi intors in Germania.

Criza imigrantilor: Marturia cutremuratoare a unui medic despre ororile dintr-o ambarcatiune cu zeci de morti

Un hub important

In acest an, estimarile arata ca peste 800.000 de imigranti vor veni pe teritoriul celei mai puternice economii din lume. Comparativ, numarul este aproape cat populatia din Constanta, Cluj-Napoca si Timisoara la un loc.

Germania are o rata a imigrantilor si copiilor proveniti din imigranti de 20% din totalul rezidentilor, un procent destul de apropiat cu cel regasit in SUA (24).

Iar tocmai pentru ca este una din cele mai importante destinatii pentru refugiati ar trebui sa inceapa o dezbatere cerebrala despre situatia celor care fug de razboi in cautarea unei vieti mai bune pe Batranul Continent, sustine Leonid Bershidsky.

De unde am putea incepe

O baza pentru elaborarea unei strategii poate fi lucrarea "Costurile si beneficiile imigratiei europene" realizata de Institute of International Economics din Hamburg, publicata in 2006.

In cadrul acesteia, economistii germani au calculat efectele fenomenului, inclusiv impactul asupra salariilor si pietei muncii, dar si asupra structurii demografice, finantelor publice, comertului, fluxului de capital si cresterii economice.

Iata o parte din concluzii:

Pentru a-si mentine populatia apta de munca, cele 15 state din centrul Europei au nevoie de 1,5 milioane de imigranti anual.

  • In Grecia, Spania, Italia, Spania si Marea Britanie, imigrantii nu au determinat o scadere a salariilor medii si nici nu au furat joburile nativilor.
  • In Germania, din cauza ca piata muncii era inflexibila, si Belgia, care s-a confruntat cu un aflux mare de imigranti in trecut, impactul fenomenului a fost mai degraba negativ.
  • In Marea Britanie si in statele din sudul continentului, imigrantii au avut un impact pozitiv asupra finantelor publice, insa in tarile nordice au fost o pacoste, in special din cauza discriminarii si a accesului limitat la unitatile de invatamant.

Dar toate aceste lucruri erau valabile acum 9 ani, iar multe lucruri s-au schimbat de atunci. Germania si-a liberalizat piata muncii, iar statele mediteraneene au trecut printr-o criza crunta, care nu le mai permite sa mai "absoarba" prea multi imigranti.

UE s-a extins si spre est, iar aceste state - printre care si Romania - nu au o experienta prea mare in a manevra situatii de acest gen.

Germania ar trebui sa conduca dezbaterile

"E timpul sa revizuim raportul din 2006. Insa nu e nevoie sa uitam de tot de el, deoarece ar putea sa serveasca ca o baza, avand in vedere ca solutiile prezentate acolo inca se mai aplica si azi: e nevoie sa acceleram integrarea imigrantilor in piata muncii, sa le oferim posibilitatea de a invata limba cat mai repede posibil, sa liberalizam piata muncii si sa promovam mobilitatea fortei de munca, pentru ca nativii sa nu fie afectati prea tare.

E treaba Germaniei sa puna la punct organizarea unei ample cercetari, iar Merkel are obligatia sa ii convinga pe liderii celorlalte state membre sa ii urmeze ideile", a explicat editorialistul Bloomberg.

Cea mai mare criza a imigrantilor din ultimii 50 de ani: Ce au stabilit Merkel si Hollande

El sustine ca datele culese in acest mod ar fi punctul de plecare potrivit al unei dezbateri politice despre soarta imigrantilor economici si a refugiatilor.

"Nu exista alta solutie, pentru ca revenirea la controlul frontierelor ar fi un pas inapoi", incheie Leonid Bershidsky.

Eveniment Antreprenoriatul Profesie vs Vocatie

Comisia Europeană nu este acord cu TikTok Lite, noua scorneală a gigantului tech. Temeri că minorii ar putea avea acces la conținut periculos
Comisia Europeană nu este acord cu TikTok Lite, noua scorneală a gigantului tech. Temeri că minorii ar putea avea acces la conținut periculos
Comisia Europeană a anunțat recent că va investiga programul TikTok Lite, suspectând că acesta poate avea un impact negativ asupra sănătății mintale a utilizatorilor. Programul, care...
TikTok se pregătește să lanseze o funcționalitate revoluționară. Există și un risc major pentru cei care o vor folosi
TikTok se pregătește să lanseze o funcționalitate revoluționară. Există și un risc major pentru cei care o vor folosi
TikTok se pregătește să lanseze o funcționalitate revoluționară care le va permite creatorilor să distribuie conținut video narat cu orice voce doresc, prin intermediul unei noi tehnologii...
#Germania invazie imigranti, #efecte invazie imigranti, #economie imigranti , #Germania