Dezvaluiri din piata dezinfectantilor - Cine este Al Carina, concurenta HexiPharma, si cum a obtinut contractele cu spitalele

Vineri, 27 Mai 2016, ora 15:37
17908 citiri
Dezvaluiri din piata dezinfectantilor - Cine este Al Carina, concurenta HexiPharma, si cum a obtinut contractele cu spitalele
Foto: Arhiva Ziare.com

Ministerul Sanatatii a dat joi publicitatii lista cu toate firmele care au contracte cu spitalele pentru furnizarea de biocide, in contextul scandalului dezinfectantilor diluati, in care a fost implicata compania Hexi Pharma.

Din aceasta lista, raportandu-ne la valoarea contractelor, am aflat ca Hexi Pharma nu detinea monopolul pe aceasta piata, iar sume mai mari de la stat a obtinut alta firma.

Este vorba despre o societate din Ploiesti, care se numeste Al Carina. Presa a scris ca acesta ar fi principalul jucator de pe piata biocidelor din tara noastra.

Insa patronul acestei companii, Dan Crucean, contactat de Ziare.com, sustine ca firma sa nu este deloc lider de piata si afirma ca produsele lui sunt 100% sigure, pentru ca sunt importate din Germania, sunt doar depozitate in Romania pana la momentul livrarii catre unitatile sanitare, iar "nemtii nu triseaza".

Concret, Al Carina a avut in 2015 trei contracte (obtinute prin licitatie publica) in valoare totala de 10,03 milioane de lei, dintre care unul singur, cu Spitalul de Urgenta din Targu Mures, valoreaza 10 milioane de lei, potrivit cifrelor Ministerului Sanatatii.

In acelasi timp, Hexi Pharma a incheiat 607 contracte (majoritatea prin atribuire, nu prin licitatie publica), in valoare totala de aproape 8 milioane de lei.

Gasesti aici lista firmelor cu cele mai mari contracte din Sanatate de anul trecut

Dezinfectanti testati in Germania

Potrivit lui Dan Crucean, Al Carina este o firma romaneasca ce importa astfel de produse din Germania, de la compania producatoare LC Pliwa, si le distribuie in spitalele din tara noastra. Crucean spune ca, practic, nemtii garanteaza ca dezinfectantii sunt siguri, acestia fiind testati in laboratoare acreditate din Germania: "produsele dezinfectante importate sunt testate in laboratoare acreditate in comunitatea europeana", dupa cum prevede legislatia din Germania.

Printre produsele pe care le aduce in Romania se numara, printre altele, dezinfectanti pentru suprafete, instrumente medicale, maini, pentru microaeroflora, mai putin pentru spalarea chirurgicala a mainilor.

L-am intrebat pe Dan Crucean daca stie ca produsele sale sa fi fost verificate de Ministerul Sanatatii in urma scandalului dezinfectantilor, pentru ca reprezentantii acestei institutii au anuntat ca vor testa prin sondaj si biocidele altor firme, nu doar pe cele ale Hexi Pharma.

Vezi aici care au fost primele rezultate oficiale ale testelor pe produsele Hexi Pharma si declaratiile facute atunci

"Nu stiu, probabil, cand s-au sigilat produsele de la Hexi Pharma, s-au sigilat produse de la toate firmele din tara, dar eu nu am cunostina de asa ceva. Dar sunt produse din Germania, nemtii nu fura, nemtii nu triseaza", a declarat directorul Al Carina.

Cine raspunde daca produsele din Germania nu sunt bune

Dar ce s-ar intampla in cazul in care, oricat de corecti se presupune ca sunt nemtii, s-ar gasi nereguli si la dezinfectantii Al Carina? Cine ar raspunde? In aceasta situatie, sustine Dan Crucean, responsabilitatea nu ar fi a firmei din Ploiesti, pentru ca este un simplu importator, ci a companiei producatoare din Germania, LC Pliwa.

"Ar raspunde producatorul din Germania, responsabilitatea mea este plasarea pe piata a produsului", sustine Dan Crucean.

In ceea ce priveste contractul din 2015, in valoare de zece milioane de lei, care a propulsat firma ploiesteana in topul furnizorilor, lucrurile nu stau chiar asa, ne-a spus directorul Al Carina.

El sustine ca firma sa ar trebui sa figureze pe lista cu suma de 144.000 de lei, incasata in anul trecut, nu cu zece milioane de lei. Daca ar fi fost luata in calcul suma efectiva incasata in urma vanzarii de dezinfectanti in 2015, Al Carina ar fi pe ultimul loc in clasamentul jucatorilor de pe piata dezinfectantilor, nu pe primul.

"Cifra este ireala. Cei care fac asemenea postari si le iau de pe SEAP (sistemul electronic de achizitii publice - n.red.) nu se intereseaza si nu vor sa intrebe autoritatile contractante ce este cu acel contract. De exemplu, acel contract mare (de zece milioane de lei - n.red.) este un contract semnat pe 2 decembrie 2015, in urma unei licitatii publice deschise. Este un acord cadru incheiat pe trei ani de zile, este in derulare. La nivelul lunii decembrie (2015 - n.red.), am primit o comanda in valoare de 144.000 de lei.

Deci, practic, eu, cu acea suma de 144.000 de lei, trebuia sa fiu pe ultimul loc sau nici macar sa nu apar in acest clasament. E foarte simplu, dar lumea nu stie si face afirmatii aiurea. Intr-adevar, pe SEAP a fost data (...) valoarea totala a contractului, dar nimeni nu citeste contractul si s-ar putea ca aceasta suma nici macar sa nu se consume, pentru ca fiecare spital isi cumpara produse de cati bani are.

Am avut contracte care s-au indeplinit doar o sesime sau o optime din valoarea lui", sustine Dan Crucean.

Cum a castigat licitatia

Intrebat cum a castigat licitatia, ce a avut in plus fata de celelalte firme participante, Crucean a precizat ca a "respectat specificatiile tehnice din caietul de sarcini, intrucat concentratiile mele de lucru si timpii de actiune au fost mult mai bune". Deci criteriul nu a fost pretul cel mai mic, insa problema este ceva mai complicata decat atat.

"Dezinfectantii au anumite concentratii de lucru si timpi de actiune. De exemplu, eu am niste concentratii destul de mici, 0,25% intr-un timp de actiune de 30 de minute, in timp ce concurenta are 0,25 % in 60 de minute (...). Deci vorbim de pretul cel mai mic in conditiile respectarii acestor standarde europene", a conchis directorul Al Carina.

Diana Șoșoacă spune că a fost filmată la duș: "Dacă nu-mi dau demisia din funcţie de senator vor da filmări intime"
Diana Șoșoacă spune că a fost filmată la duș: "Dacă nu-mi dau demisia din funcţie de senator vor da filmări intime"
Senatoarea Diana Șoșoacă susține că a primit amenințări și este hărțuită, cu scopul de a-și prezenta demisia. Ea pretinde chiar că e șantajată cu filmări compromițătoare cu ea,...
ICCJ dezbate contestația depusă de Alianţa Dreapta Unită, după ce Biroului Electoral Central a respins protocolul său de constituire
ICCJ dezbate contestația depusă de Alianţa Dreapta Unită, după ce Biroului Electoral Central a respins protocolul său de constituire
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dezbate marţi contestaţia depusă de Alianţa Dreapta Unită la decizia Biroului Electoral Central de respingere a protocolului său de constituire....
#director Al Carina, #Al Carina dezinfectanti, #dezinfectanti import Germania , #spital