Florin Șari, Lider al Structurii Locale de Organizare EURO 2020 la București, a oferit un interviu pentru AFP despre pregătirile pentru turneul final din vara anului viitor.

– Domnule Șari, cum ați descrie stadiul pregătirilor pentru găzduirea meciurilor EURO 2020?

Primele acțiuni pregătitoare pentru EURO 2020 au avut loc încă din anul 2015. Din 2016 încoace, am făcut pașii concreți, ceea ce înseamnă că am parcurs un drum lung , pe care am intrat în linie dreaptă, acum că au rămas mai puțin de 200 de zile până la primul meci. Au fost multe provocări, dat fiind că România nu a mai organizat vreodată o competiție de asemenea anvergură și cu standarde atât de înalte de desfășurare. Suntem în parametrii stabiliți, dar eforturile noastre trebuie să crească acum, pentru că vom intra în faza în care amprenta turneului va deveni vizibilă în jurul nostru. Ca exemplu concret, în următoarele două luni vom angaja încă 40 de specialiști pentru EURO 2020: manageri, coordonatori, asistenți de proiect. E un proiect complex, dar știm cum să-l finalizăm cu succes.

– Care au fost concluziile ultimei inspecții UEFA?

– A fost cea de-a cincea vizită tehnică din cele 6 programate până la începerea EURO 2020. UEFA a venit să constate stadiul pregătirilor la Arena Națională și după aceea a întocmit un raport de progres. Detalii din acest raport tehnic puteți afla de la UEFA.

– De ce a început atât de târziu modernizarea stadioanelor?

– De la nivelul nostru, de management sportiv, este mai important să vorbim de momentul când acestea vor fi disponibile și nu despre calendarul lucrărilor de construcție. Desigur, ne-am fi dorit cu toții să avem patru stadioane finalizate, echipele de fotbal românești să fi jucat deja meciuri importante pe ele, ca să vedem exact cum funcționează la capacitate maximă. Rolul acestor facilități este acela de a găzdui antrenamentele echipelor, toate meciurile de EURO se vor disputa pe Arena Națională.

Ceea ce am observat este că după obținerea statutului de gazdă și până astăzi am avut șase guverne ale României. A existat, desigur, o formulă de continuitate, prin colaborarea cu Compania Națională de Investiții. Aproape în cazul fiecărui guvern, însă, a fost necesar să reluăm de la zero informarea și stabilirea agendei proiectului. Pe de altă parte, noi, ca federație, suntem deosebit de încântați de infrastructura ce va rămâne după EURO 2020. Trei stadioane noi se vor deschide în București în 2020 și asta ne va permite să aplicăm și pentru organizarea altor competiții. Deja am primit organizarea EURO U19 din 2021. Și un alt mare câștig vine pentru infrastructura sportului de bază. Prin programul EURO 2020 se vor construi 400 de baze sportive în comunități mici și mijlocii din toată țara, ceea ce este extraordinar. Proiectele sunt aprobate și au alocată finanțarea. Așa ceva nu s-ar fi întâmplat fără EURO 2020.

– Cum comentați faptul că niciuna dintre promisiunile făcute la depunerea candidaturii (stadioane modernizate, cale ferată aeroport-gară) nu pare să fie pe deplin realizabilă până la începerea EURO?

– Infrastructura promisă de Guvernul României a fost dorința sa pentru a-și consolida oferta, nu a fost o cerință a UEFA. În caietul de sarcini existau cerințe clare pentru facilități de antrenament, pe care România le îndeplinește și fără noile stadioane. UEFA are în plan, la această oră, ca stadioane de antrenament pe cele de la Mogoșoaia (aparținând FRF), Berceni (FCSB) și Voluntari. UEFA nu operează cu proiecte viitoare, ci doar cu facilități existente. La fel, nici metroul spre aeroportul din Otopeni nu a fost o cerință a UEFA. Și nici varianta acestuia – calea ferată. UEFA a aprobat deja un plan de mobilitate pentru EURO 2020 la București, elaborat de colegii de la Primăria Capitalei, care se bazează pe transportul suprateran. Dacă vom avea și această linie, cu atât mai bine, pentru că oferta de mobilitate pentru spectatorii veniți la meciuri sau care vor să petreacă în fan zone se va diversifica.

– Ce vă îngrijorează cel mai tare în privința organizării?

– Nu am temeri de natură tehnică. Pregătirile la stadion sunt supervizate deja de un manager al UEFA care stă la București, iar de la 1 mai 2020 Arena Națională va intra sub comanda sa. În ce privește celelalte obiective și acțiuni: fan zone, planul de mobilitate, operațiunile de la aeroport, suntem fie un exemplu pozitiv (mă refer la fan zone și planul de mobilitate), fie în grafic cu planificarea. Deci, suntem pregătiți și avem timp să răspundem oricăror provocări. Am, desigur, emoțiile pe care ți le dă un proiect de o asemenea anvergură, dar sunt emoții constructive.

– Câți suporteri străini sunt așteptați la București în acele zile?

– Nu avem încă cifrele exacte, obiectivul nostru trebuie să fie însă să atragem cât mai mulți! UEFA a pus în vânzare, deocamdată, locurile din jumătate din stadion și s-au epuizat. În decembrie UEFA va vinde bilete fanilor echipelor calificate. Vom vedea atunci ce va fi în fiecare dintre cele 12 orașe gazdă ale EURO 2020. Un public la fel de important îl reprezintă românii, bucureștenii în special, pentru care EURO 2020 trebuie să fie un prilej de sărbătoare și de mândrie că sunt parte din EURO, nu doar observatori de la distanță.

Ne întâlnim cu o situație specială. Bucureștiul și Amsterdam sunt orașele pereche care găzduiesc meciurile grupei C. Prin necalificarea României din prima încercare, Olanda va juca toate meciurile ei la Amsterdam. Asta înseamnă că celelalte trei echipe ale grupei C (printre care sperăm să fie și România după barajele din Nations League) vor juca câte două meciuri la București și, deci, își vor face cantonamentul de bază aici. Asta înseamnă că vor fi însoțiți și de fanii lor, deci, timp de 10 zile, vom avea o mare diversitate de suporteri pe străzile Bucureștiului. Primăria se pregătește să le ofere experiențe memorabile în Fan Zone și nu numai.

– Faptul că România nu s-a calificat scade interesul suporterilor români?  

– Dorința noastră este ca eforturile de organizare, ale echipei de la București, ale colegilor de la UEFA, ale partenerilor de la Primăria Municipiului București sau din Guvern să fie răsplătite cu meciuri jucate de naționala noastră la turneul final, la București.  Naționala României nu a pierdut niciun meci în Nations League și și-a câștigat pe merit dreptul de a participa la play-off-ul de calificare la EURO 2020. Este o cale mai accesibilă pentru jucătorii noștri și cred că vor fi susținuți fără rezerve de suporterii români. Așa că mă aștept să organizăm meciuri de campionat european la București cu reprezentativa României pe teren!