Postul nu e post destul

Eurovizion, acest Cerb de Aur al Europei

Ovidiu Eftimie

Motto: “Muzica uşoară e un sport de echipă, se cântă 90 de minute iar la final câştigă nemţii” – Garry Lineker, muzician englez.

Nu trebuie să vă fi uitat la Eurovizion ca să ştiţi care a fost rezultatul: a fost blat. Forţele muzicale ale Europei s-au coalizat împotriva noastră şi astfel am luat doar locul trei, deşi meritam primul loc, ba chiar două locuri 1, unul pentru Paula Seling şi celălalt pentru Ovi. Ca să înţelegeţi gravitatea conspiraţiei închipuiţi-vă că persoana care a câştigat (Lena) a avut cele mai mici ţâţe dintre toţi concurenţii.

România s-a prezentat onorabil la această ediţie, cu tânărul norvegian de origine botoşăneană Ovi, ce a fost machiat în aşa fel încât să semene izbitor cu un tip ce aduce maşini din Germania. Paula a apărut într-un “outfit” de piele cum numai în cele mai frumoase filme porno BDSM cu pianişti putem vedea, toate aceastea fiind făcute doar să atragem perversul electorat german. Care, totuşi, disciplinat, a votat cu nemţoaica lor în locul MILF-etei noastre.

Diferenţa între blatul de Eurovizion şi blaturile noastre de la Cerbul de Aur, unde se ştiu câştigătorii la 5 minute după ce termină ultimul gorobete de cântat, este că nemţii sunt nemţi, iar câştigătoarea lor nici măcar nu s-a prefăcut surprinsă aşa cum a făcut-o Ovi când a câştigat Cerbul de Bronz şi premiul de popularitate la festivalul de anul trecut.

Să ne bucurăm totuşi că ne-au reprezentat Paula Seling şi Ovi, putea fi mai rău. De pildă, pentru România să cânte Răzvan Lucescu – sigur ar fi zis după aia că ştia de la tac-su cu patru zile înainte că o să avem un vot ostil, că şi-au bătut joc de vocea noastră, că după aspectul festivalului am fi meritat să câştigăm. În ştiţi pe Lucescu senior: ăla care, dacă ar fi cântat, i-ar fi descoperit pe Aurelian Andreescu şi Dan Spătaru şi l-ar fi sfătuit pe Arsenie să aleagă O-Zone.

Share:

61 comments

  1. claudiu 31 May, 2010 at 19:12

    mie mi s-a parut cam ciudat ca nu putea sa lege 2 vorbe de emotie cand a aflat ca a castigat (si la momentu ala era deja de mult timp castigatoare “matematica”), dar cand a inceput sa cante 1 minut mai tarziu n-avea nici pe dreacu’…oricum foarte enervant Ovi ala, cred ca suntem cu totii de acord ca in locul lui trebuia sa fie Salam.

  2. Scufita Rosie 31 May, 2010 at 19:18

    @claudiu Pai astia cred ca au confundat Eurovisionul cu Oscarurile. Nu la cantat ci la multumit!

  3. Scufita Rosie 31 May, 2010 at 19:22

    Mare muzician Garry ala! Mai stiu si eu un citat tare (culta fata, nu-i asa!?), luat direct din Britannica: Cand iei un Do, trebuie sa il iei cat mai de sus: Gogogogogogogogogogo!
    Am uitat sa precizez ca citatul vine dintr-un lung discurs de incurajare a galeriei Albionului: de 50 de ani nu mai au titluri la nationala asa ca macar sa cante bine!

  4. Stephanie 31 May, 2010 at 19:28

    Ce e ala “Eurovizion”? 🙂
    OFF topic: totusi, cand va hotarati sa scrieti ceva de doamne-ajuta? Daca se poate si amuzant?

  5. Tweets that mention Daily Cotcodac »  Eurovizion, acest Cerb de Aur al Europei -- Topsy.com 31 May, 2010 at 19:54

    […] This post was mentioned on Twitter by JuliusDC and robert , Ovidiu Eftimie. Ovidiu Eftimie said: RT @JuliusDC: Daily Cotcodac» Eurovizion, acest Cerb de Aur al Europei http://bit.ly/9yEIRW […]

  6. sebra 31 May, 2010 at 20:01

    Spune-ţi mersi că n-a reuşit Florin Salam să participe 😀

  7. Moroi 31 May, 2010 at 20:17

    @ Claudiu. Cred că Salam are voce mai faină ca a lui Ovi. Şi acum nu sunt ironic. Omul este hiper-talentat, dar a ales să se scălâmbe aşa pentru lovele… Pe principiul gimnaştilor care aleg să se ducă la circ.

    În loc să fii ca restul turmei care ironizează maneliştii doar pentru că aşa e trendy-flendy, uite aici un duet SALAM-Paula Seling, cu orchestră pe spate, care mie personal mi se pare că are un mesaj mai profund decât “Playng cu focul”. Sau poate sunt eu un manelar…cine ştie. Oricum chiar dacă sunt, chiar dacă nu sunt, aşa mă vei crede.

    Felicitări pentru poziţia destul sus, şi DA, chiar cred că se votează pe criterii geo-politice la Eurovizion.

  8. Arsulici 31 May, 2010 at 20:22

    @Sebra
    Pe unde umbli, fată???? Și știi bine la ce mă refer, că te-au mai întrebat și alții…
    Pune mâna și apucă-te de treabă, că așa nu mai merge!

  9. Arsulici 31 May, 2010 at 20:25

    @Moroi
    ai vrut să zici că Salam are un gust mai bun ca Ovi…
    Un eventual duet se ling salam ar fi fost însă, într-adevăr mai în ton cu situația economică… Nu vom mai cumpăra salam ci, la același preț, hypermagazinele ne vor lăsa să lingem o feliuță de salam… 😀

  10. karmapolice 31 May, 2010 at 20:26

    piesa romaniei a fost f misto

  11. adrian 31 May, 2010 at 20:30

    Domnule Eftimie, nu prea ati nimerit-o cu scriitura asta.

    “Care, totuşi, disciplinat, a votat cu nemţoaica lor în locul MILF-etei nostru” M-as fi asteptat sa faceti un acord corect si sa spuneti “MILF-etei noastre”, nu “nostru”.

    Presupun ca stiti ce inseamna MILF si daca da, nu e cazul sa spuneti asa despre Paula, mai ales ca M-ul nu i se potriveste nici ca pamflet. Cred ca frustrarea e destul de mare daca ati “pamfletat-o” cu MILF.

  12. Eftimie 31 May, 2010 at 21:05

    @adrian

    Observ cu mânie că eşti total nedocumentat în privinţa a ceea ce înseamnă MILF. Pe toate site-urile porno de calitate MILF înseamnă acea femeie ne-“granny” ce nu mai este “teen” dar nici “cukhold wife”. Acronimul nu mai are legătură cu realitatea de prin anii ’90 când se downloada porno pe 8 biti prin dial-up.

    În privinţa acordului, ai dreptate, eram treaz când am scris textul şi Julius a uitat să corecteze.

  13. Moroi 31 May, 2010 at 21:08

    @Arsulici

    Rulezi fin omule, fin …

  14. Laura 31 May, 2010 at 21:27

    Eftimie, DECI nu nemtii au votat cu Lena, ca ei nu aveau voie. La fel cum nici romanii nu aveau voie sa-i voteze pe Paula si Co. Maaaai-mai, nici macar regulile jocului nu le stii, unde-i biciul ala?

  15. Ioana 31 May, 2010 at 21:29

    @Stephanie

    Dupa nume esti gagica – dupa fotografie esti barbat – asa ca am sa incerc sa fiu cat mai ambigua pentru a nu te jigni.
    Esti praf!Da’ stii cum?!? Praf si pulbere!
    Asta e unul dintre cele mai bune posturi pe care le-am citit in 2010 si eu cu asta ma ocup – citesc bloguri pe bani- deci am ajusn sa stiu macar despre ce-i vorba.
    Habar n-am cine-i omul asta care l-a scris. N-am auzit in viata mea de el, dar’ma aflam intr-un sictir atroce cand am intrat aici- si am sfarsit prin a rade in hohote.
    Ma strafulgera un gand in timp ce-ti scriu – poate esti mama Paulei Seling. Sau poate esti tatal lui Ovi – repet – dupa fotografie as merge pe a doua varianta.
    Da’ chiar si asa tot n-ai cum sa nu recunosti un tatic al rasului atunci cand intalnesti unul.
    Si nu, simtul umorului nu e subiectiv decat pana la un punct. Dupa aceea se transforma intr-o chestie recunoscuta pana si de aia ca tine- care sunt asa de vai de ei incat nici macar sa rada nu-si dau voie de teama sa nu li se sparga hemoroizii

  16. Eftimie 31 May, 2010 at 21:31

    @Laura Probabil că ai dreptate, eu nu m-am uitat niciodată la Eurovizion

    @Ioana: Julius, mulţumesc frumos dar nu era nevoie.

  17. Ioana 31 May, 2010 at 21:36

    @Eftimie – poti sa-mi zici si Julius daca vrei tu pisi.
    Da’ nu prea se potriveste cu tzatele epice din dotare.

  18. Laura 31 May, 2010 at 21:37

    Eftimie, bineee… pun biciul in cui. Nici io nu m-am uitat, dar regulile le stiu :))
    PS: mie chiar nu mi-o placut melodia aia ce-o cantat-o Paula si Co si nici cum era imbracata (ca m-am uitat si io pe urma sa vad ce minune de melodie o castigat locul 3) Dar acum astiu si io ce inseamna MILF 😀

  19. JULIUS 31 May, 2010 at 21:38

    @eftimie: daca eram eu, incheiam cu “sa scrie numai Julius, ca el stie…”.

  20. Moroi 31 May, 2010 at 21:42

    Să trecem la chestii serioase. Să scrie numai Julius, că el ştie…

  21. Laura 31 May, 2010 at 21:45

    Ioana, nu aveti nevoie de angajati? Ma refer la din aia sa citeasca bloguri pe bani? Haaai, ca io ui am simtu’ umorului. Era sa lesin de ras la articolul asta, noroc ca m-a retinut faza ca Eftimie nu stie regulile :))

  22. Scufita Rosie 31 May, 2010 at 21:46

    Noroc ca Ovi e din Botosani si nu din Vaslui! Ca v-ar fi fortat sa schimbati politica despre judetul Vaslui, aia de o scrieiti cu litere mici in subsolul paginii! Atat de mici ca nu se vad!
    Si, chiar, daca Ovi era din Vaslui ce va faceati?

  23. Ioana 31 May, 2010 at 21:50

    @ Trebuie sa citesti zilnic – gen 7 zile pe saptamana- nu 5- toate posturile de pe primele 50 de bloguri di ze list.
    Crede-ma, tre’ sa te mai antrenezi un pic.

  24. MNX 31 May, 2010 at 21:52

    Liniste. Sa spuna Ioana…ca ea are tzatze epice…

  25. Ioana 31 May, 2010 at 21:53

    @MNX – sa mai zica si altii – ca ea a mai spus.

  26. MNX 31 May, 2010 at 21:58

    @Ioana : mai… oricum, ai fost pe dinafara cu “scandalul”. Se vede ca n-ai citit pina acuma cu atentie blogul asta ( deci, ia-ti 25 % si impinge o bere la micuti) . Daca-l citeai , observai ca nobilul scop, nazuintele si scopul final si apoteotic al autorilor este sa reuseasca sa scape macar o gluma in posturile lor. ( Nu va iese, linistiti-va ) . Hai, ca ne esti simpatica. Mai ales pentru tzatzele epice 😀 ( da’ vrem dovezi, ca suntem din aia care se uita zilnic la poze noi , din orice lista )

  27. Arsulici 31 May, 2010 at 22:01

    @MNX
    Să spună??? Să demonstreze!!!

  28. Laura 31 May, 2010 at 22:06

    Ioana, mare branza. Odata le citesti. Dar io mai stiu in alte limbi, nu se pune? Dar chiar deloc? :(( :(( :(( Oricum Stephanie are si comentarii tare haioase, dar io cred ca tu citesti doar postarile nu si comentariile, altfel stiai 😛

    Eftimie, nemtii o au pe Lena in frunte, dar nu mai au presedinte. Macar noi il avem pe Base 😀

  29. dennis 31 May, 2010 at 22:58

    toate ca toate, dar daca nu il lua pe traistariu in brate si nu se apuca sa tzatzaie ca o crizata, poate melodia era macar de locul 2, dar asa…
    traistariu ruleaza!

    nu stiu ce are lumea cu fata aia, chiar si nemtoaica fiind. are o voce frumoasa, melodia e ritmata si are si trecere in presa. e numai buna.

  30. Lucius Fascius 31 May, 2010 at 23:07

    ar trebui schimbat numele in Cantarea Europei

  31. CID 31 May, 2010 at 23:31

    Impresionat de prima postare a lui Moroi,am zis sa ascult si eu marele duet Salam-Seling sa n-am pareri preconcepute.Dumnezeule,mi s-a facut aproape instantaneu rau,nu trecusera nici 10 s de cand cei doi incepusera sa (cante?). Am pus repede un Rammstein sa-mi revin…

  32. Arsulici 31 May, 2010 at 23:36

    @CID
    Era salamul alterat? =))

  33. Dan 1 June, 2010 at 00:09

    Tare articolul, bune si comentariile. M-ati facut curios si m-am uitat si la piesa, nu e rea deloc.

  34. dorinho 1 June, 2010 at 00:12

    @Stephanie
    De ce “off topic” comentariul tău? Mie mi se pare foarte “on” 🙂

  35. Scufita Rosie 1 June, 2010 at 00:16

    Eu cred ca stiu de ce nu va place Eurovizionul fratilor! Ne-o dezvaluie inusasi muzicianul Garry Lineker, atat de sublim, pe blogul personal: prezentatorul trebuia sa fi fost Ricky Dandell! Fara Dandell, zice Lineker, Eurovizionul este ca Cerbul de Aur fara Bianca Brad si Andreea Marin!
    Dixit, ce mai!

  36. Cougar 1 June, 2010 at 03:24

    nu ştiu dacă voi vă daţi seama, dar eu acum citesc pentru prima oară comentariile lui arsulici.

  37. toader 1 June, 2010 at 03:58

    eu zic ca tot raetchi salveaza situl asta. bine, si pirca; un pic.

  38. Otto 1 June, 2010 at 05:02

    ce va pasa voua, eu trebuie sa traiesc cu nemtzoaica lena in casa. practic pe orice post si orice emisiune ma uit vad numa lena si lenamania. m-am bucurat ca au cistigat ai mei (da ma sint hitlerist din ala, neamtz cu curu-n santz), da acum imi ajunge, ma uite la preagtirea nationalei de fotbal se cheama ca si aia trebuie sa cistige wm ca lena si hop mi-o arata pe lena, ma uit la fromula1 se cheama ca sebastian vettel ala de ce nu scistiga ca lena si hop mi-o ad pe lena in imagine, ma uit la stiri lena, ma uit la o emisiune cinstiat cu sex mi-o da pe lena.
    bey, ajunge!!! europa a ales-o pe lena sa pedepseasca poporu german. HILFE !!!!!!!

  39. Scufita Rosie 1 June, 2010 at 05:27

    @Otto Noi avem experiente cu Lenele/Leantele ca la noi au fost si sunt destule! Mai nou se zice “Lene au fost Lenute-s inca!” Fiecare generatie are Lenele ei! Ba mai mult, pe masura ce trece timpul se inmultesc! Carol avea una (da buna!), Ceausescu avea tot una (buna, zicea el!) si Basescu are doua (unii zice ca e bune!!!!). Asa ca trimite-o la noi in turneu si te scapam de ea! Crezi ca nu s-o mai gasi vre-un Cocos pe plaiurile astea pe care si-a facut Miorita poteca?
    Ca una in plus sau in minus nu mai conteaza! Macar Lena ta stie de ce ii zice lumea gurista!

  40. Otto 1 June, 2010 at 06:40

    @scufita rosie
    saracan de mine, cine sint eu sa trimit lene in voiaj? eu as trimite-o ca daca nu-i a mea/s-ai parte de ea, da nu cred ca gurista noastra a atins gradu de masochism necesar traiului in romania.
    si totusi… meritam noi terorizarea asta cu fatuca lolita lena? au trecut totusi 65 de ani de la razbel. pina cind o sa mai fim pedepsiti? tot la 10 miute apare la televiziunile germane indiferent de subiect. europa a recurs la picatura chinezeasca sub forma initial inofensiva a unei pustoaice si a unui cistig la un trash competition. e pervers.

  41. Scufita Rosie 1 June, 2010 at 06:52

    @Otto Stai sa vezi daca luati cupa mondiala! Probabil trebuie sa te muti din Vaterland pentru vreo luna!
    Dar am o soutie simpla: vezi butonul ala mare de pe televizor, puternic luminat? Turn it OFF!

  42. boga 1 June, 2010 at 08:01

    Tot ce am retinut din postul asta e ca Ioana are tzatze epice si, pentru asta, poate concura cu Vivi 😀 Va asteptam, fetelor!

  43. Ioana 1 June, 2010 at 09:36

    Viculeee,
    Auzi ca noi doua suntem alea cu tzate epice
    Eu cand iti zic!!!!:):):)

  44. mirceacelbatran 1 June, 2010 at 11:54

    Melodia cantata de ai nostri a fost de departe una dintre cele mai bune, (asta dupa turcii aia care incearca sa-i imite pe Linkin Park), fata de alte tari cu prestigiu care nici macar in primii 10 nu sunt. S-a votat insa ca si anii anteriori: URSS-ul cu URSS-ul, Iugoslavia cu Iugoslavia, nemtii cu turcii si invers, nordicii cu nordicii, noi cu moldovenii. Nici macar “fratii” nostri bulgari nu s-au sinchisit sa ne dea acolo 1 punct.
    Dar pana la urma bine ca au iesit nemtii, ca daca era sa castigam noi nu stiu ce ne faceam. Nu avem nicio sala de concerte mai de Doamne-ajuta. Ca sa nu mai zic ca nu avem putere economica sa ridicam una special pentru un astfel de eveniment. Si apoi ce faceam cu concurentii cu 2 saptamani inainte de eveniment?

  45. ThoR 1 June, 2010 at 12:06

    si daca ai luat un loc bun la eurovision ce se intampla? esti vedeta internationala? bagi concerte pe afara pe bani multi? ca eu nu inteleg? da aia care au castigat anu trecut ce s-a ales de ei?
    acu vad ca ai nostrii sunt invitati pe la emisiuni si fac turul televiziunilor…..he he au avut noroc ca e gata campionatul de fotbal ca altfel nu aveau loc de marele urs din pipera borcea mititelu dragomir si restu…..si tot la capitolul noroc e ca bote s-a despartit de multisor de blonda lui iar eleva porno are bac….cred….ca altfel erau si ei la capitolul diverse….nu ma credeti? ok vin cu un exemplu…..pe fetele alea de la handbal ce au jucat o finala de cupa europeana le-a invitat cineva pe undeva sa le zic bravo ma uite ca se poate?

  46. Ferdinand 1 June, 2010 at 12:16

    Mie Lena mi-a adus aminte de Bjork în perioada pre-emo cântând R&B…&B…

  47. Stephanie 1 June, 2010 at 12:18

    @ Ioana: daca esti doar musafir pe site, ar fi cazul sa stai intai si sa observi cam cum merge treaba pe aici si abia dupa aceea sa sari ca proasta pe p***, ok? Sunt anumite glume pentru “clientii” fideli ai blogului, dupa ce faci ceva vechime o sa ajungi sa le pricepi ( daca te ajuta neuronul)!
    Ai grija sa nu-ti musti limba sau eventual sa porti la tine tot timpul un antiviperin!
    Oricum, esti reclama perfecta la prezervative!

  48. 4mall 1 June, 2010 at 13:21

    @Stephanie: Mai, ai dreptate, Ioana nu a inteles care e treaba, asa ca a comis-o. Cu toate astea, incearca sa nu te superi prea tare pe ea, pana nu ne convingem daca are sau nu tzatze epice :))

  49. boga 1 June, 2010 at 14:28

    @Stephanie: Asa-i, a cam sarit calul, da’ n-avea de unde sa stie ca baietii astia chiar nu prea stiu sa scrie. Ba mai mult, au inceput sa se grupeze cate doi-doi, poate or scoate si ei o gluma mai de doamne-ajuta …
    😀
    si-are dreptate si 4mall.mai ho o tzara, sa vedem ce e cu epicele alea.

  50. Savantu' 1 June, 2010 at 14:28

    @Otto
    Nu te plange, mai frate. Sa vezi tu cum e sa fii Roman in UK, si sa-ti dea la fiecare jumate de ora Cheeky Girls.

  51. boga 1 June, 2010 at 14:55

    @Savantu: Nu te plange nici tu! Sa vezi tu cum e sa fi Roman in Romania, si sa-ti dea la fiecare jumatate de ora pe Boc, cum mai taie cat-un salariu.

  52. Cathalin 1 June, 2010 at 15:10

    Io am inteles ca de la noi or fost Ovi si Paula care s-au lins cu foc. (sau inca Seling)

  53. Cougar 1 June, 2010 at 15:53

    mda. cum îi subiectu’, aşa-i şi cititoru’.
    bine măcar că n-a mai scris arsulici.

  54. Stephanie 1 June, 2010 at 17:50

    @ 4Mall & boga: Iudelor, ma vindeti pe o pereche de tzatze! 🙂

  55. punKreas 1 June, 2010 at 18:34

    @STephanie: nu orice fel de tzatze, ci unele epice 😀

  56. Stephanie 1 June, 2010 at 19:22

    adica asa:
    http://www.destructoid.com/elephant/ul/45165-468x-epic.jpg ?

  57. unmihai 1 June, 2010 at 19:44

    baga-mi-as! tre sa citesc postarea asta .. e vorba de tzâtze!

  58. Morom3t3 2 June, 2010 at 00:18

    e vorba de tate si de BDSM

  59. Ferdinand 2 June, 2010 at 10:55

    Cred că se putea aloca mai mult spaţiu eurovizionului. Uite câte răspunsuri sunt la subiect…

  60. radu 3 June, 2010 at 19:01

    Hai ma, ca au cantat misto ai nostrii, cred ca meritam locul 1. Cat despre razvan ,oricum e degeaba 😀

  61. Laura 5 June, 2010 at 03:16

    Am scris şi eu puţin pe tema Eurovision 2010: http://lauraspataru.wordpress.com/2010/05/30/ceva-e-putred-in-norvegia/

Leave a reply