CCR: Prelungirea mandatelor aleșilor locali se realizează numai prin lege organică

Decizie privind amânarea ratelor. ”Vom ataca orice demers populist”
Inquam/ George Calin

Prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale se realizează numai prin lege organică adoptată de Parlament şi nu prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului, a stabilit, miercuri, Curtea Constituțională.

CCR a admis astfel sesizările formulate de 73 de deputaţi şi de Executiv.

Jdecătorii constituţionali au luat în discuţie obiecţiile de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 - 2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 57/2019 privind Codul administrativ, obiecţii formulate de un număr de 73 de deputaţi şi de Guvern.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că atât OUG 44/2020, cât şi legea de aprobare a acesteia sunt neconstituţionale, fiind contrare art.1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1) şi art.115 alin. (6) din Constituţie, după caz, scrie Agerpres.

"Curtea a reţinut că prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale a fost realizată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 44/2020, care a fost aprobată, cu modificări şi completări, de Parlament, prin lege. Or, prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale se realizează numai prin lege organică, adoptată de Parlament, şi nu prin ordonanţe de urgenţă ale Guvernului. În aceste condiţii, Parlamentului îi revenea obligaţia constituţională de a respinge ordonanţa de urgenţă astfel adoptată şi nu de a o aproba. Totodată, Parlamentul este cel care va reglementa, prin legea de prelungire a mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale, dacă stabilirea datei alegerilor se realizează prin lege organică sau prin hotărâre de Guvern", a explicat CCR.

Citește și
Italia - 1
Italia îşi redeschide graniţele pentru a salva sezonul turistic
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

Tot miercuri, Curtea Constituţională a luat în discuţie şi obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale formulată de 71 de deputaţi PNL.

În urma deliberărilor, CCR, cu unanimitate, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile legii cu care a fost sesizată.

"În esenţă, Curtea a constatat că dispoziţiile Legii privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale consacră un paralelism legislativ nepermis, având în vedere că, la data adoptării sale, era în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 44/2020 privind prelungirea mandatelor autorităţilor administraţiei publice locale cuprinse în perioada 2016 - 2020, unele măsuri pentru organizarea alegerilor locale din anul 2020, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Parlamentul avea obligaţia constituţională ca la adoptarea legii să elimine ordonanţa de urgenţă antereferită din fondul activ al legislaţiei. Întrucât nu a realizat acest lucru, s-a ajuns la situaţia existenţei concomitente a două acte normative care au acelaşi domeniu de reglementare, ceea ce este contrar art.1 alin. (5) din Constituţie", se precizează în comunicat.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Coronavirus România, 3 iunie 2020. Creștere ușoară a cazurilor de coronavirus
Coronavirus România, 3 iunie 2020. Creștere ușoară a cazurilor de coronavirus

Coronavirus România, LIVE UPDATE 3 iunie. Autoritățile au anunțat miercuri 152 de noi cazuri de coronavirus în ultimele 24 de ore, astfel că numărul bolnavilor a ajuns la 19.669. 

Italia îşi redeschide graniţele pentru a salva sezonul turistic
Italia îşi redeschide graniţele pentru a salva sezonul turistic

După o lună de ridicare graduală a restricţiilor, Italia şi-a redeschis miercuri şi frontierele pentru turiştii europeni, un nou pas spre normalizare şi relansare a turismului înainte de sezonul estival, transmite AFP.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.