Serbia: Canonizarea Sfintei Mucenițe Bosiljka, martira din Pasjane

În 20 mai, anul acesta, într-un mic sătuc, uitat de lume, din Kosovo, a avut loc un mare eveniment. În această zi de duminică a fost ținută prima Sfântă Liturghie prin care se glorifică și se comemorează nou-canonizata Sfânta Muceniță Bosiljka, martira de la Pasjane. Slujba a fost oficiată de către episcopul local,  Preasfinția Sa Teodosie de Raška-Prizren, împreună cu numeroși preoți, călugări, călugărițe și o mulțime de credincioși. Martira Bosiljka, cea care fusese venerată de foarte mulți ani de către credincioșii localnici, a fost canonizată în sfârșit, la cel mai recent Sfânt Sinod din Belgrad. Cu mare bucurie, credincioșii au putut să cânte troparele și condacurile pentru sfânta pe care au venerat-o local de zeci de ani iar sfânta ei prezență și protecție au fost simțite de toată lumea.

Sfânta Muceniță Bosiljka a trăit la mijlocul secolului al XIX-lea în satul Pasjane, în apropierea orașului Gnjilane, în estul provinciei Kosovo. Familia ei era săracă iar Bosiljka ducea o viață normală de la țară, ajutându-și familia la recoltat și ducând animalele la păscut. În timpul opresiunii otomane asupra creștinilor, satul nu a mai avut biserică dar familia Bosiljkăi era cunoscută pentru evlavia ei. De foarte multe ori, Bosiljka mergea să se roage și să primească Sfintele Taine la aproape 17 kilometri depărtare, la Mănăstirea Draganac, un refugiu pentru creștinii locali ascunși prin munți.

La vârsta de șaptesprezece ani, viața liniștită de la țară a Bosiljkăi avea să se termine, întrucât ea avea să răspundă cu credință și curaj unei chemări mai înalte. În acel an, familia ei a decis să meargă la Gnjilane, unde încă funcționa o parohie ortodoxă, pentru praznicul Sf. Ilie. Din păcate, așa cum se întâmpla deseori  sub legiuirea otomană în acea vreme, un albanez musulman a văzut-o pe Bosiljka și, fermecat de frumusețea și inocența ei, a rugat-o să se convertească la islam și să se căsătorească cu el. Bosiljka i-a refuzat avansurile iar ca răspuns pentru convertirea la islam si numeroasele daruri pe care albanezul i le promitea, ea i-a spus că nu are nevoie de altă credință decât cea în Hristos și că nimic nu este mai frumos decât El.

Musulmanul s-a simțit foarte ofensat că o fetișcană îl înfruntă cu asemenea îndrăzneală, așa că a răpit-o și a dus-o la el acasă. Acolo a încercat s-o înduplece prin înfometare, dar fără rezultat. Bosiljka a rămas fermă că Iisus Hristos este tot ce are ea nevoie și că nicio tortură sau privațiune nu o vor îndepărta de El și de dragostea Lui. Musulmanul a dus-o atunci la o altă femeie, care fusese ortodoxă dar se convertise la islam și care a încercat s-o convingă pe Bosiljka să se convertească la islam, spre binele ei și al familiei ei. Tânăra Bosiljka a răspuns din nou că nu are nevoie de altă credință decât cea ortodoxă și că, în privința unui soț, ea are deja unul. Curioasă, femeia musulmană a întrebat-o cine este soțul ei, la care Bosiljka i-a răspuns: „Hristos, bineînțeles! El este mirele meu, îi aparțin Lui și numai Lui și nu voi renunța la El sau la credința mea, spre deosebire de tine, de care îmi este milă!”

Sârboaica musulmană i-a răspuns: „Nu mai fi așa încăpățânată, convertește-te și salvează-ți sufletul!” la care Bosiljka i-a replicat ferm: „Nu așa îți salvezi sufletul, ci așa ți-l pierzi.”

Frustrată, musulmanca a înapoiat-o pe Bosiljka albanezului care se îndrăgostise de ea, acesta încercând din nou s-o convertească și să o ia de soție. Eșuând jalnic, a supus-o pe Bosiljka la noi torturi, pe care ea le-a îndurat cu curaj, cu putere și cu mare credință în Hristos. Au ținut-o cu fața deasupra focului din vatră pentru a o îneca cu fum, apoi au aruncat pe ea jar încins. La acestea, singurul răspuns al Bosiljkăi a fost: „Omorâți-mă, tot ce puteți să-mi omorâți este trupul, dar voi rămâne creștin-ortodoxă, voi rămâne cu Hristos, voi rămâne curată iar voi nu puteți să-mi luați asta!”

Umilit de neputința de a face o fată de șaptesprezece ani să se răzgândească, albanezul musulman a legat-o pe Bosiljka de un cal și a târât-o până la marginea orașului, unde el și cu câțiva prieteni au tăiat-o de vie, încet, în bucăți, urlând într-una: „Moarte sârboaicei împuțite!”. În tot acest timp, se spune că Bosiljka a repetat cuvintele: „Doamne, dă-mi putere să îndur până la capăt, nu mă lăsa să cad, ajută-mă să rabd până la capăt!”. Ultimele ei cuvinte au fost: „Asta nu este moartea mea, ăsta nu e sfârșitul meu, ci începutul vieții mele veșnice. Voi, în schimb, ați murit pentru totdeauna.” Și așa și-a încredințat sufletul mirelui ei, Iisus Hristos, după nenumărate cazne, dovedind mult curaj și dând mărturisire despre dragostea și adevărul lui Hristos.

Familia ei a putut recupera rămășițele trupești ale Bosiljkăi de la autoritățile turce, după care le-a îngropat sub ruinele fostei biserici din sat. Câteva decenii mai târziu, când au fost instituite reformele Tanzimat iar creștinii au putut din nou să-și ridice biserici, satul Pasjane a reconstruit biserica, zidind o raclă  cu moaștele Bosiljkăi într-una dintre coloanele bisericii. Așezarea moaștelor într-o coloană de piatră ori în fundație, pentru a le proteja, devenise o practică frecventă în Serbia otomană, întrucât foarte des turcii si albanezii profanau moaștele lăsate la vedere. În acest fel multe relicve, printre care și ale Sfintei Mucenițe Bosiljka, s-au păstrat până în zilele noastre.

Și așa viața unei adolescente dintr-un sătuc din Kosovo, care altfel ar fi fost demult uitată, a intrat între cele veșnice și a venit să ne încălzească astăzi inimile. Sfânta Muceniță Bosiljka, ca și alți noi mucenici din perioada jugului otoman, era un om obișnuit. Nu era nici călugăriță, nici vreo mare ascetă, nici vreun teolog; satul ei nici măcar nu avea biserică pe vremea ei. Și totuși, când i s-a cerut, și-a dat viața pentru Hristos, și asta cu multă durere și suferință. Viața ei ne cheamă de peste veacuri, ca să dea mărturie despre dragostea și puterea lui Hristos, despre slava care îi așteaptă pe cei ce îi sunt credincioși Lui și despre adevărul că orice om poate deveni un sfânt. Nu doar monahii sau monahiile sunt chemați la sfințenie, ci toți creștinii – de la fete de șaptesprezece ani, ca Bosiljka, până la brutari, grădinari sau băcani, la fel ca în perioada jugului otoman. Viața acestei fete dintr-un mic sat din Kosovo ne relevă tuturor, de oriunde am fi și în orice moment, că putem să ne sfințim și că asta nu este doar o posibilitate, este de fapt ceea ce ni se cere.

Părintele Sophronios (Copan) este călugăr la Mănăstirea Draganac, din mult-încercatul Kosovo. Puteți afla mai multe despre Mănăstirea Draganac de pe noul ei site!

Parintele Sophronos (Copan)
28 mai 2018

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.

• Donație lunară
• Doar acum

€5 €10 €20 Altă sumă

€

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!