Pretul cu care o romanca si-a vandut copilul. Procesul "mizeriei si rusinii" in Franta

Duminica, 29 Noiembrie 2020, ora 00:01
17443 citiri
Pretul cu care o romanca si-a vandut copilul. Procesul "mizeriei si rusinii" in Franta
Un tribunal francez a judecat ceea ce procurorul de caz a numit "procesul rusinii si mizeriei"

O romanca este acuzata de un tribunal din Franta ca si-ar fi vandut copilul, in urma cu sapte ani. Ea ar fi fost ajutata chiar de mama sa, dar si de o femeie care se ocupa de tabara de refugiati in care traiau cele doua.

Politia franceza avea unele informatii inca din 2013 ca o femeie dintr-o tabara de romi din Champs-sur-Marne si-a vandut copilul. Investigatiile ulterioare au scos la iveala faptul ca un bebelus nascut pe 29 mai 2013 a fost vandut unui cuplu care nu putea sa aiba copii. Presa franceza mai noteaza ca anchetatorii au descoperit 15.000 de euro ascunsi intr-un cazan din coliba femeii.

Portalul francez magjournal77.fr prezinta intreaga poveste pe larg. Din start, jurnalistii francezi au ales sa schimbe numele personajelor. Astfel, femeia care si-a vandut copilul a fost "botezata" Ana, iar cei doi tineri care l-au cumparat au fost numiti Melissa si Victor. Din ecuatie mai face parte si Alina, mama tinerei care si-a cedat copilul.

Ce s-a intamplat

In fata procurorului, Alina a spus ca a fost contactata de o femeie, si ea cu origini romane, care ar fi fost, de fapt, intermediara. "Femeia a venit in tabara si mi-a spus ca nu ne putem permite sa avem un copil. Tot ea ne-a anuntat ca un cuplu de francezi ar cumpara un copil", a declarat Alina. Ea le-a mai spus anchetatorilor si ca s-a razgandit dupa ce a vandut copilul si ca ar fi incercat fara succes sa-l recupereze.

Desi convocata de instanta, intermediara a refuzat sa se prezinte. In cadrul audierilor, apararea a mentionat si ca intermediara ar servi ca "punte de legatura intre autoritati si taberele de romi din oras". Desi a refuzat sa se prezinte la proces, femeia a fost gasita in cele din urma vinovata de faptele de care a fost acuzata.

Chestionati de procuror, Melissa si Victor au incercat sa se disculpe. Intr-o prima faza, cei doi nu au stiut cum sa explice cum niste oameni care isi castiga banii cersind in sensul giratoriu al Cite Descartes au intrat in posesia a 15.000 de euro, bani cash.

Cu ochii in lacrimi, Melissa s-a limitat sa spuna ca nu stie nimic, in timp ce Victor a spus ca "emotia i-a intunecat memoria". Pusi in fata dovezilor, cei doi au explicat ca nu pot avea copii si ca fiica Anei li s-a prezentat ca "un dar din ceruri". Melissa a spus: "Intr-o dimineata a venit sa ma intrebe daca am scutece pentru bebelus, dar i-am spus ca nu avem copii". Apoi, potrivit spuselor sale, romanca ar fi revenit cu copilul si a recunoscut ca in acel moment a fost coplesita de emotie, lucru intarit si de sotul ei.

Parte civila in proces, asociatia Vocea Copilului a transmis prin reprezentantii sai ca este vorba despre un caz tipic de trafic de copii. "Credem ca ne confruntam cu traficul de copii. Este obisnuit sa gasesti oameni in lacrimi, explicand cum comportamentul lor este condus de dragoste", a fost pozitia asociatiei.

La randul sau, procurorul de caz a declarat ca acesta a fost "procesul mizeriei si rusinii". "Un bebelus nascut intr-o tabara de romi valoreaza 15.000 de euro. Este rusinos. Este vorba despre mercantilizarea unei fiinte umane", a adaugat acesta.

Daca Ana, tanara care a vandut copilul, a fost absolvita de orice vina, mama sa, Alina, dar si Victor si Melissa au fost gasiti vinovati si condamnati la cate o jumatate de an de inchisoare.

In plus, avocatul care reprezinta actuala familie adoptiva a copilului a transmis ca fetita, acum in varsta de sapte ani, refuza sa mai aiba de-a face cu parintii naturali.

Cum au fost prinsi traficantii de droguri din gruparea Hells Angels. "Faceau achizitii de lux: iahturi, masini de lux, ceasuri"

Penalty executat de președintele Franței, Emmanuel Macron. Unde s-a dus mingea VIDEO
Penalty executat de președintele Franței, Emmanuel Macron. Unde s-a dus mingea VIDEO
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a jucat miercuri într-un meci în scopuri caritabile, alături de foste glorii ale fotbalului francez şi mondial, reuşind să transforme o lovitură de...
Elicea uriașă amplasată pe legendarul cabaret Moulin Rouge s-a prăbușit. Fațada a fost avariată, dar nu sunt victime VIDEO
Elicea uriașă amplasată pe legendarul cabaret Moulin Rouge s-a prăbușit. Fațada a fost avariată, dar nu sunt victime VIDEO
Elicea amplasată pe legendarul cabaret Moulin Rouge, situat în cartierul Pigalle din Paris, s-a desprins şi a căzut în noaptea de miercuri 24 spre joi 25 aprilie, între orele 2.00 şi 3.00,...
#Tribunal, #proces, #Justitie, #Franta, #romi, #romanca, #trafic de copii, #cazuri , #stiri sociale