/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 798: Sânge la Odesa, ordinul lui Șoigu și îndemn din SUA! Rusia se laudă cu o lovitură grea

Procuratura își cere scuze. Fostul director al Combinatului de Vinuri „Cricova”, scos de sub urmărire penală

missing
15 iunie 2020, ora 12:16

Fostul director al Combinatului de Vinuri „Cricova”, Valentin Bodiul și conducătorul unui agent economic au fost scoși de sub urmărire penală, iar dosarul în care cei doi erau vizați a fost clasat, anunță Procuratura Generală.

Potrivit unui comunicat al instituției, în luna decembrie 2017, Procuratura Anticorupţie (condusă la acea etapă de Viorel Morari) informa despre reținerea, iar apoi anunțarea celor doi în căutare pentru ”abuz de serviciu şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, soldate cu urmări grave.” Însă, PG susține că, în urma studierii minuțioase a probatoriului, recent, Procuratura Anticorupție a ajuns la concluzia că faptele persoanelor respective nu întrunesc elementele infracțiunii.

„Pe această cale, instituția își cere, public, scuze pentru acțiunile ilegale ale fostei conduceri a Procuraturii Anticorupție la care au fost supuse persoanele timp de aproximativ 3 ani”, se spune în comunicat.

Tot acolo, se menționează că legalitatea tragerii la răspundere penală a persoanelor în cauza respectivă constituie obiectul investigațiilor în cadrul unui proces penal, aflat în gestiunea Procuraturii Generale.

Amintim că în rezultatul controalelor dispuse la începutul acestui an de către Procurorul General la Procuratura Anticorupție și PCCOCS au fost stabilite grave abateri, admise de unii procurori la instrumentarea cauzelor, prin care au fost încălcate grav drepturile fundamentale ale omului: rețineri, arestări, percheziționări, sechestre, interceptări, filări ilegale, tergiversări ale examinării dosarelor, hotărâri ilegale pe fond, reprezentare defectuoasă a acuzării de stat în instanțele judecătorești, neatacarea hotărârilor ilegale în instanțele de judecată.

Pentru abaterile stabilite, Inspecția Procurorilor a inițiat peste 30 de proceduri disciplinare în privința procurorilor din cadrul celor două procuraturi specializate. Toate au fost transmise Colegiului de Disciplină și Etică din cadrul Consiliului Superior al Procurorilor pentru adoptarea deciziilor corespunzătoare faptelor comise.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram