Bătrână decedată pe munte, în zăpadă

Veste tristă anunțată miercuri seara de primarul din Padeș, Serafim Antonie. O femeie din satul Motru Sec a fost găsită decedată în zăpadă.

Aribășoiu Maria a plecat marți dimineața spre conacul din Culmea Cernei și nu a ajuns la destinație. "Femeia plecase cu o mașină de ocazie până la Buza Plaiului, iar de acolo a luat-o pe jos pe plaiul Cernei prin zăpadă, fără niciun pic de pârtie, cu traista în spate și pe timp de ninsoare. În urma anunțului telefonic am mobilizat câțiva voluntari, polițiștii locali, funcționari din cadrul primăriei Pades și angajatul serviciului Salvamont din Padeș, în total 10 persoane și am plecat în căutarea lui tanti Maria. Am mers până la Buza Plaiului cu mașinile, iar de acolo am luat-o la picior pe plaiul Cernei", a relatat primarul.

Zăpada măsura circa un metru, ninsese atât de mult încât abia se mai cunoșteau urmele lui tanti Maria. Localnicul care a anunțat dispariția, Barbu Romel, a observat un băț înfipt in zăpadă, iar lângă băț, tanti Maria se "odihnea de veci", după cum s-a exprimat primarul.

"Am anunțat comandantul poliției Tismana care a luat măsuri urgente și au pornit în toiul nopții spre culmea Cernei. Dumnezeu să te ierte tanti Maria și să te odihnească in liniste și pace!", a scris primarul pe pagina de socializare.

Vizualizări: 3,331

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: