A fost reluata licitatia pentru cea mai scumpa bucata de autostrada din Romania, ce trebuie facuta in Timis. Costa peste 300 de milioane de euro pentru 9 kilometri

TIMISOARA. Dupa ce zilele trecute ministrul Transporturilor Catalin Drula anunta ajungerea la un acord cu fostul constructor, acum a fost reluata licitatia pentru cei 9 km lipsa din Autostrada Lugoj – Deva lot 2, in Sistemul Electronic de Achizitii Publice. Aceasta intrase intr-un blocaj inca din 2019 dupa ce constructorii italieni scosi abuziv din contract au mers in instanta si ulterior au castigat plata unor despagubiri de zeci de milioane de euro.

Este vorba de bucata ramasa in aer intre Margina si Holdea, scoasa din contractul initial, dupa ce a fost revizuit Acordul de Mediu, iar constructorii s-au trezit ca mai au de facut noi tuneluri ‘pentru ursi’, lucru la care nu se angajasera cand au castigat licitatia.

In toamna lui 2017, ministrul Transporturilor de atunci Razvan Cuc anunta ca este iminenta lansarea licitatiei pentru acest fragment de autostrada. Insa n-a fost asa. Avea sa se intample abia 2 ani mai tarziu, iar la scurt timp procedura a intrat in blocaj.

Conform documentatiei din SICAP, trebuie construiti 9,13 km de autostrada pe lotul 2 Lugoj – Deva, din care 2,13 km sunt tuneluri.

Valoarea estimata a contractului este de peste 300 de milioane de euro.

Durata contractului este de 108 luni si cuprinde: 14 luni perioada de proiectare, 34 luni perioada de executie si 60 luni perioada de garantie a lucrarilor.

Asadar, daca procedura va decurge fara alte probleme, cei 9 kilometri lipsa de autostrada ar putea fi gata in 4 ani.

Va reamintim, lucrarile la autostrada Lugoj-Deva au inceput in 2011. Patru ani mai tarziu italienii de la Tirrena Scavi finalizau lotul 1. In martie 2017 aveam o noua inaugurare. Salini, tot un constructor italian, finalizase 15 kilometri din cei 28 ai lotului 2 al soselei de mare viteza. In vara aceluiasi an, insa, sefii de la Drumuri au rupt contractul cu firma Salini si au lasat fara constructor circa 13 kilometri din soseaua rapida, din care 4 erau construiti in proportie de 90%. Ultimele doua loturi din autostrada au fost si ele date in circulatie in 2019.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Eu cred ca cei care ne propun inca patru ani pentru acea bucatica de autostrada sunt simplu nebuni. Inca 14 luni pentru proictare? Pai a gfost dehja proiectata si rasproiectata si chiar data in executie. De ce ne mai trebuie proiectare? Drula (ce nume nefericit) a anuntat cu gura lui ca a ajuns la un acord cu constructorul…acuma nu mai e nici un acord? Sa ne spuna acest nefericit Drula daca statul roman a platit vreun ban constructorului pana acuma, sa ne spuna ce lucrari s-au efectuat, sa ne spuan de ce nu poate fi folosita partea de proiectare deja existenta etc… Nici o transparenta la acest drula. Va plati din nou o carca de bani publici pentru lucruri care au mai fost platite, el va incasa, asa cum obisnuia orice ministru de pana acuma, parandaratul, si se va duce zambind acasa la taticul lui multumindu-i ca nu l-a inscris in USR degeaba.

    • Pai sigur de cand se lalaie lucrurile tot traseul autostrazii s-a umplut de case mai ceva ca Mosnita, deci studiul nu mai este actual. Pe de alta parte as fi curios cat costasi cat dureaza proiectarea pentru un metru de autostrada, ca-n timpul alocat o parcurgi taras cu spatele.

  2. cuc doarme linistit? nu il intreaba nimeni de sanatate, cine plateste acele zeci de milioane de euro despagubiri?

  3. Constatam si la multlaudatul pe degeaba, Droola de la USR, aceeasi apetenta pentru contracte umflate din bani publici. Prin acest contract Droola se remarca fiind primul ministru al transporturilor din lume cu cel mai scump kilometru de autostrada. Foame mare de bani la USR.

    • @Droola:
      Care crezi ca ar trebui sa fie pretul pentru cei 9km de autostrada dintre care peste 2km de tunel? Ca pari expert in preturi. Si poate ne explici si cat este acel „cel mai scump kilometru de autostrada” si cum ai calculat.

      • Pai hai sa iti explic ceva evident: in EU costul mediu per km de autostrada este de 9.4 mil EURO. Asta insemnand costul mediu, care conform cu numele include reliefuri diferite si toate tipurile de lucrari, incluzand tunele.
        Acuma sa iti dau un exemplu cost in Austria, autostrada in tunel 15 km (Arlberg) care atunci cand a fost executat a costat echivalentul a 300 milioane de euro. O sa imi spui ca rata de schimb etc…eu iti spun ca nu tine explicatia fiindca dupa trecerea de la marca la euro si de la schilling la euro nivelul de trai al austriecilor si nemtilor s-a injumatatit. Cei care au prins aceasta conversie stiu bine despre ce vorbesc
        Acuma iti dau un alt exemplu concret, acuma statul croat tocmai a contractat executia lucrarilor de autostrada pe o bucata lipsa de 44 de km intre Metkovici si Dubrovnik, ce trece numai prin relief carstic, si implica mult mai multa proportie de tunel decat pe bucata noastra, la un pret mediu de …26 milioane de euro pe km.
        Asa ca du-te inapoi la sefii tai useristii care te platesc sa postezi mizerii pe aici si spune-le cinstit ca le dai banii inapoi fiindca nu ti-ai atins scopul.
        Sau poate ne lamuresti tu ca pari expert in a trancani prostii…

    • Droola, trebuie sa-ti spun ca argumentul cel mai exhaustiv in aceasta speta complicata este puie msd, ca ei sunt cei care au reziliat contractul in 2017. Deci cei 4 ani in care putea fi gata si sectiunea asta problema s-au dus pe apa sambetei in timp ce noi ne uitam la Veorica ca la pavianul cu mantie.