1939-1945reprezintă o perioadă dramatică în istoria umanității ce marchează desfășurarea celei de-a doua conflagrații mondiale. În acei ani, crunți și pentru România, George Enescu revine în țară, unde rămâne până la plecarea sa definitivă din 1946. Așa cum s-a întâmplat și în timpul Marelui Război, el și-a slujit țara cu armele sale: ”pana, bagheta și vioara”, fiind prezent constant în viața muzicală românească.
Încă de la finele anului 1939, George Enescu începe să susțină concerte și recitaluri la Ateneul din București, atât în calitate de solist, cât și de dirijor sau partener în formații de muzică de cameră. Nume precum Dinu Lipatti, Ion Filionescu, Muza Ghermani Ciomac, Smaranda Athanasoff (pian), Vasile Jianu (flaut), Alexandru Theodorescu (vioară), George Cocea (violoncel) etc. sau cvartetul alcătuit din George Enescu, Constantin Bobescu (vioară), Alexandru Rădulescu (violă) și Theodor Lupu (violoncel) sunt frecvent întâlnite pe afișele sălilor de concerte din București – Ateneu, Sala Dalles ori Sala ARO.
În anii următori îl regăsim implicat consecvent în viața concertistică, unde repertoriul lui George Enescu abordează creații ale muzicii universale, dar și compoziții ale colegilor săi muzicieni ori opusuri proprii. În egală măsură, participă la diverse evenimente culturale – ședințe ale Academiei Române, decernează Premiul Național de Compoziție care îi poartă numele, sau conduce, în calitate de Președinte, adunările Societății Compozitorilor Români.
Două concerte festive – George Enescu și Mihail Jora la 60 de ani – reprezintă momente aparte nu doar în viața celor doi prieteni muzicieni, ci și evenimente de anvergură pentru viața muzicală bucureșteană.
Concomitent, în plan componistic, George Enescu definitivează opusuri semnificative precum: Suita ”Impresii din copilărie” op. 28 pentru vioară și pian (București, 1940), Cvintetul pentru pian, două viori, violă și violoncel op. 29, în la minor (Sinaia, 1940) și Cvartetul nr. 2 pentru pian, vioară, violă și violoncel op. 30 în re minor, dedicat lui Gabriel Fauré (București – Sinaia, 1943-1944).
Reconstituirea activității muzicale a lui George Enescu din anii 1939-1945 s-a axat pe documente din Arhiva Muzeului Național ”George Enescu”, selectate de muzeograf dr. Adina Sibianu, organizate de cercetător dr. Irina Nițu și puse în pagină de graficianul Horia Nițu.
1. 1939
Afiș al Ateneului Român din București – Ultimele 3 Concerte de vioară date de George Enescu acompaniat de Smaranda Atanasoff și Ion Filionescu (4, 8, 11 noiembrie 1939)
Coperta programelor de sală de la Ateneu (Stagiunea 1939-1940)
Fotografii: Dinu Lipatti, Ion Filionescu
Pagini de manuscris: Sonata pentru pian, op. 24, nr. 3 în re major, publicată în noiembrie 1939, la Editura Salabert – pag. 1
Scrisoare dactilografiată Dinu Lipatti către George Enescu, 18 decembrie 1939
2. 1940
Pagini de manuscris și coperțile partiturilor tipărite: Cvintetul op. 29 nr. 2, pag. 1, Suita ”Impresii din copilărie”, pag. 1, definitivată la 10 aprilie 1940, dedicată lui E. Caudella
Fotografii: Vila Luminiș, Eduard Caudella
2 coperți de discuri Electrecord cu înregistrările Cvintetului op. 29 nr. 2 și Suitei ”Impresii din copilărie” op. 28
Telegramă trimisă lui George Enescu de către Mihail Jora din partea Comitetului Societății Compozitorilor Români – 23 aprilie 1940
3. 1941 (ianuarie-iunie)
Afișe și programe de sală:
* Afiș, Sala Dalles, 29 martie 1941, Concert de violoncel George Cocea-George Enescu
* Afis, Ateneul Român, Concert simfonic cu prilejul Aniversării SCR (20 de ani de existență), 8 mai 1941
* Afis, Ateneul Român, 12 mai 1941 (Silvestri, Enescu, Lipatti)
Fotografii: George Cocea, Sala Dalles la inaugurare (1932)
Text olograf al lui George Enescu despre SCR la ceas aniversar – aprilie 1941
Manuscris: Simfonia concertantă pentru violoncel și orchestră, op. 8, pag. 1
4. Concert aniversar - 60 de ani
Afiș, Ateneul Român, 17 octombrie 1941, Festival George Enescu
Carte poştală colectivă (Bucureşti, 9 februarie 1941) semnată de: Dinu Lipatti, Constantin Stroescu, Florica Musicescu, Nutzi Acontz, Maria Fotino, Madeleine Cantacuzino, Maria Şova, Dimitrie Bâşcu şi alţii
Estrenne à Anne op. 15, cu dedicație olografă a lui George Enescu către C-tin Stroescu
Fotografii: Ateneul Român din București, fotografie de grup: (de la stânga la dreapta): Gabriel Popescu – Năruja, Dinu Lipatti, Constantin Silvestri, George Enescu, impresarul Ştefan Ionescu-Orfeu, Vasile S. Jianu
Portret în cărbune M. Jora
Text extras din prezentarea lui M. Jora (susținută cu prilejul concertului aniversar al lui George Enescu)
Oedipe – titlul de pe coperta partiturii tipărite
Manuscris: Sonata pentru pian op. 24 nr. 1, pag. 1
Coperta partiturii tipărite: Sept Chansons de Clement Marot op. 15
5. 1941 (noiembrie-decembrie)
Diploma de Membru al Ordinului Steaua României – în grad de Mare Cruce acordat de Regele Mihai I la 4 noiembrie 1941 – decret și decorație
Afișe:
* Ateneul Român, 25 noiembrie 1941, Concert de vioară al Maestrului George Enescu, la pian, Ion Filionescu
* Ateneul Român, 12 decembrie 1941, Concert de Sonate – Festival Mozart – (George Enescu și Dinu Lipatti)
* Ateneul Român, 16 decembrie 1941, Concert cameral. Interpreți: dirijorul și violoncelistul corean Ekitai Ahn [Ahn Eak-tai, 1906-1965], I. Prunner și George Enescu
Fotografii: Ion Filionescu, Dinu Lipatti, Ahn Eak-tai
6. 1942 – Aniversare Mihail Jora – 60 de ani
Afiș, Sala Fundației Dalles, 19 februarie 1942 – Festival Mihail Jora
Portret M. Jora de Theodor Palladi
Lied Proza de M. Jora, partitură tipărită
Articol de presă – „Sărbătorirea compozitorului Mihail Jora”
Fotografii: Alexandru Teodorescu, Constantin Stroescu, Constantin Silvestri
7. 1942
Afișe și programe:
* Afiș, Ateneul Român, 9 ianuarie 1942, Concert de violoncel G. Enescu și G. Cocea
* Program Ateneul Român, 22 februarie 1942 – cu G. Enescu și D. Lipatti
* Afiș, 28 februarie 1942, Două Concerte extraordinare – George Enescu, cu Sonata op. 26 nr. 2 pt violoncel și pian în primă audiție românească
* Program Ateneul Român, 30 mai 1942 – G. Enescu dirijează Damnațiunea lui Faust de Berlioz
* Afiș și program, Ateneul Român, noiembrie 1942, Concert extraordinar de vioară G. Enescu acompaniat de Ion Filionescu
Manuscris - Sonata op. 26 nr. 2 pt violoncel și pian, pag. 1
Fotografii: George Enescu și Dinu Lipatti, Nadia Chebap, Nicolae Secăreanu, Costescu Duca Victoria, Ion Filionescu
8. Festival George Enescu la Ateneu
Afiș și program, Ateneul Român, 20 octombrie 1943, G. Enescu, Sandu Albu
Fotografii: Sandu Albu, George Enescu
Pagini de manuscris: Sonata op. 2 pentru vioară și pian, pag.1 (știma de vioară); Sonata op. 6 nr. 2 pentru vioară și pian, pag. 1; Suita ”Impresii din copilărie”op. 28 – 2 pag. de mss.: ”Pasărea din colivie și cucul din perete”, ”Cântec de leagăn”; Sonata a III-a, op. 25, „în caracter popular românesc” – pag. 1
9. 1943
Diplomă Meritul Cultural în grad de Comandor, acordat de Regele Mihai I lui George Enescu la 1 februarie 1943
Meritul Cultural pentru Artă, Muzică și Teatru – medalie
Afișe și programe:
* Ateneul Român, 30 ianuarie 1943 – Concert extraordinar de muzică de cameră dat de Maestrul George Enescu (alături de madelaine Cantacuzino, C. Bobescu, Al. Rădulescu, Th. Lupu)
* Afiș, Ateneul Român, 2 mai 1943, Concert simfonic – George Enescu – Vasile Jianu
* Afiș Sala Dalles – Ultimul Concert Extraordinar de Muzică de Cameră din stagiunea 1943-44, 23 decembrie 1943
Broșură The New Pioneer, July-September 1943 cu biografia și fotografia lui G. Enescu semnată Arthur Loesser
Fotografii: George Enescu – semi-profil, 1943, fotografie de grup: (de la stânga la dreapta): George Enacovici, Virgil Pop, George Cocea, doamna Ionescu-Orfeu, George Enescu, Gabriel Popescu - Năruja, Vasile S. Jianu
Pagini de manuscris: Cvartetul cu pian op. 30 nr. 2, fragment din pagina de titlu și finalul părții a II-a
10. 1944 – Solist concertist
Afișe și programe:
* Program de sală, Ateneul Român, 3 februarie 1944, Concert George Enescu, dirijor Th. Rogalski
* Afiș, Ateneul Român, 22 aprilie 1944, 16 Concerte Extraordinare date de maestrul George Enescu
* Afiș și Program de sală, Ateneul Român, 24 februarie 1944, Concert extraordinar de violină cu orchestră dat de Maestrul George Enescu sub conducerea lui George Georgescu. (În program, o piesă de G. Enacovici). Semnătură și însemnări olografe George Enescu
Fotografii: Th. Rogalski, George Enescu, George Enacovici alături de George Georgescu
11. 1944 – Recitaluri camerale
Afișe și programe:
* Afiș și program, 18 iunie 1944, G. Enescu (vioară), M. Andricu (pian). Concert în folosul Crucii Roșii
* Afiș și program, 22 decembrie 1944, G. Enescu (vioară), A. Alessandrescu – (pian), în folosul Sindicatului Artiștilor Instrumentiști
Manuscris – pag. 1 și pag. de final a părții a III-a din Cvartetul cu pian op. 30 nr. 2 dedicat lui G. Fauré
Fotografii: Vila Luminiș, Gabriel Fauré, Mihail Andricu, Alfred Alessandescu alături de George Enescu, Alfred Alessandrescu la pian
12. 1944 – Dirijor
Afiș, Sala Aro, 5 noiembrie 1944, Două concerte simfonice extraordinare dirijate de Maestrul George Enescu – Festival Enescu
Programul Filarmonicii în stagiunea 1944-1945 – fragment
Manuscris: Suita a II-a pentru orchestră, op. 20 în do major, fragment din pagina de titlu
Desen George Enescu dirijând – Vasile Baboie
Fotografie: Sala ARO din București
13. 1945
Afișe și programe:
* Program, 24 februarie 1944, George Enescu (vioară) – Alfred Alessandrescu (pian)
* Afiș, Sala Dalles, 8 Concerte Extraordinare de Muzică de cameră date de Maestrul George Enescu – martie-aprilie 1945
* Afiș și program, Ateneul Român, Concert extraordinar de Sonate, 19 aprilie 1945, George Enescu – Gabriel Banat (pian)
* Program, 13 decembrie 1945, Concert simfonic, George Halmos (pian), George Enescu (dirijor) (cu text olograf al Mariei Cantacuzino Enescu)
* Anunț Concerte la Ateneul Român, 14, 21, 28 mai 1945 – Sonate pentru vioară și pian de L. van Beethoven. G. Enescu (vioară) – M. Andricu (pian)
Fotografii: Gabriel Banat, George Enescu alături de G. Banat, George Halmos la pian
14. Concert aniversar: 25 de ani de existență a Societății Compozitorilor Români
Afiș și program SCR 25 de ani, Ateneul Român, 23 aprilie 1945, Concert Festiv de muzică românească dirijat de George Enescu
Coperta volumului omagial despre împlinirea a 25 de ani de existență a SCR
Anunț despre două concerte susținute la Sala Dalles cu ocazia jubileului de 25 de ani a SCR
Cuvinte ale lui George Enescu de spre SCR – text olograf
Fotografie: George Enescu dirijând, Sala Dalles din București
15. Serate muzicale în locuințele din București (Str. Lahovary nr. 9, casa din spatele Palatului Cantacuzino de pe Calea Victoriei)
Fotografii: Placă memorială (sculptor Stănescu), amplasată pe clădirea din actuala Str. George Enescu nr. 9 (fostă Lahovary), Maria Cantacuzino Enescu, Cvartetul ”George Enescu”, George Enescu, casa din spatele Palatului Cantacuzino
Bilet olograf al Mariei Cantacuzino Enescu ce consemnează programul uneia dintre seratele susținute de George Enescu
Citate din Ilie Kogălniceau – Destăinuiri despre George Enescu, Editura Minerva, București, 1996 referitoare la cele două locații în care George Enescu putea fi ascultat în calitate de interpret în cadrul unor serate muzicale private