Mircea Lucescu gata de o nouă provocare! ”M-aș întoarce la muncă!”

Articol de Realitatea Sportivă - Publicat sâmbătă, 18 iulie 2020, ora 13:38,
mircea-lucescu-ofertat-de-santos
mircea-lucescu-ofertat-de-santos

Mircea Lucescu a dezvăluit în presa din Italia că este gata să revină în circuit după o pauză de un an şi jumătate! Antrenorul român a vorbit şi despre condiţiile care l-ar atrage la un nou proiect.

Lucescu a mărturisit că dacă nu ar fi fost pandemia de coronavirus acum s-ar fi aflat în Italia. Il Luce a lăsat de înţeles că ar fi putut prelua banca tehnică a unei echipe din Serie A.

În momentul de faţă nu pot pleca din România. Aici oamenii au uitat despre Covid-19 şi ne-am întors la statul în casă. Ar fi trebuit să vin în Italia, dar voi vedea ce se va întâmpla pe viitor. Între timp mă gândesc la ce va fi. Sunt puţin mai special, îmi place să îmi asum responsabilitatea şi să construiesc echipe. Dar am nevoie de timp, bineînţeles, pentru că nu este uşor. A transfera anumiţi jucători nu înseamnă că apar şi rezultatele.

Exemplul cel mai bun este Atalanta. Am jucat împotriva ei în urmă cu câţiva ani, când eram la Şahtior Doneţk. E o echipă ofensivă, care a investit într-un proiect şi a avut răbdare. Asta se vede acum. E dificil atunci când schimbi 7-8 jucători în fiecare an. Astfel, dacă voi primi o ofertă de la un club care are astfel de caracteristici, m-aş întoarce la muncă. În caz contrar, nu, nu am nevoie de aşa ceva, a declarat Mircea Lucescu pentru fcinternews.it.

Inter, Brescia, Pisa şi Reggiana sunt echipele pe care Mircea Lucescu le-a antrenat în Peninsulă.

Mircea Lucescu i-a vizitat recent pe jucătorii de la Dinamo în cantonamentul de la Săftica. Antrenorul român îşi va face testul COVID-19, însă a declarat că a respectat toate măsurile de siguranţă.

antrenorcoronavirusdinamocarieramircea lucescupandemieserie a