Bine ai venit la Podcastul Reflecții, unde luăm întrebări care ne macină de ceva timp și le căutăm un răspuns.
Sunt Andrei Solomon și în episodul acesta răspund la întrebarea: Dacă pierd tot ce am, ce rămâne? partea a doua, desigur.
Menționam în episodul anterior că m-am întins mult la povești cu primele două părți și nu a mai rămas timp. Mi-am propus să închei toate subtemele chiar dacă nu mă voi încadra în timp.
Ce a mai rămas de răspuns? Mai este partea de sănătate, financiară și mintale.
Continui cu partea de sănătate, pe care o văd asociată în linii mari cu facultățile mintale. Aspectul acesta îl văd ca pe următoarea etapă după pierderea celor dragi. Să nu mai am încredere în corpul meu. Pur și simplu să cedeze. Pot rezona cu persoanele care sunt nevoite să-și petreacă toată ziua în pat. Am avut parte de peripeții în copilărie ca să văd cum este să ai asemenea stări. Să te simți incapabil să te descurci singur sau să-ți fie atât de mult îngreunată viața de zi cu zi. Simt că este nevoie de o determinare de oțel, de neclintit. Și chiar admir astfel de persoane. De aici, mi-am dat seama că iau prea de bună viața pe care o am. Că nu sunt satisfăcut de faptul că pot să am grijă de mine într-o modalitate lejeră, ușoară.
Dacă e vorba de un accident minor, te mai poți descurca singur. O mână sau un picior rupt te cam împiedică să mergi la muncă și să ai grijă de tine, cu ușurința pe care o aveai înainte. Consider că asta mă ajută să fiu umil față de ceea ce pot face acum. Să apreciez faptul că nu este nevoie să depind de alte persoane, să le cer favoruri și să-și rupă din timpul lor ca să mă ajute. Dar dacă ai prieteni care să facă asta, la modul cel mai sincer, fără reproșuri peste câteva luni, te rog ține cu dinții de ei. Dacă te ajută la greu, merită toată aprecierea. Sunt atât de rare aceste persoane. Merită orice favor după ce-ți revii.
Iar în cazul în care aș suferi de o boală, mă gândeam mai mult la impactul pe care-l va avea asupra persoanelor relevante din jur. Cred că voi trece prin niște stadii și depinde de gravitatea bolii. Dar cel mai probabil voi nega pentru o perioadă că se poate întâmpla asta, apoi mă voi da bătut și uita de mine. mă voi comporta precum o legumă. Să las viața să se scurgă din mine și apoi îmi voi reveni. Poate cu gândirea de acum voi arde niște etape. Însă, dacă este foarte grav, aș prefera ca lucrurile să se termine repede. Nu vreau să se sufere inutil. Da, pierderea poate fi dificilă, dar decât să fiu o legumă pentru 2 luni, mai bine să se obișnuiască cu ideea că așa a fost să fie. Mai bine mă bucur de puținul timp pe care-l am decât să-mi prelungesc viața fără un scop anume, mă refer la vindecare.
Țin să menționez că este părerea de acum. În 5 ani sau 10 s-ar schimba în funcție de contextul în care mă voi afla, dar în prezent rezonez cu această idee. Și la fel aș merge pe partea de boală mentală.
O voi lua treptat. Încep cu o devalorizare personală. Să am impresia că nu mai am nici un plus de valoare pentru lumea din jur. Să am un sentiment puternic de mediocritate și asta să înceapă să se vadă în ceea ce fac. În relație cu munca, familia, cercul de prieteni, relația romantică și lista poate continua.
Cum poți să-i explici unei persoane care nu-și mai vede rostul că merită? E o întrebare grea și răspunsul la fel de dificil de oferit. De cele mai multe ori depinde. Ce simt că merge la nivel general este să-i fi alături. Chiar dacă o să tot repete că nu are chef și că nu are rost. Fii alături de persoana respectivă. O să fie foarte frustrant pentru tine să ai răbdare și să înțelegi că este o etapă și pentru cealalaltă persoană să vadă și să i se demonstreze că cineva vede potențial când nu mai vede de una singură.
Și acum când lucrurile se agravează și știu că nu mai sunt în stare să am grijă de mine, să zicem că ajung la o vârstă înaintată, aș vrea să aibă grijă de mine niște străini decât copii mei. Am ajuns la părerea asta după ce am mai avut discuții cu diverse persoane și mi-am dat seama că e multă presiune. Și nu vreau să mă țină minte așa. Prefer să fiu vizitat la o casă de bătrâni, decât să stau pe capul lor. Chiar nu aș vedea de ce aș face-o. Oricum nu mai sunt conștient de ceea ce fac. Mai bine să enervez niște străini, decât proprii copii. Simt că i-aș putea enerva suficient de bine până cresc, hai să rămână cu o amintire plăcută, hazlie decât să-și aducă aminte că au acasă un copil de 80 de ani.
Fac o mică pauză de la subiect, să descrețim un pic frunțile. Să respirăm un pic și să îți povestesc despre newsletterul la care lucrez pentru comunitatea celor care mă urmăresc de pe facebook, site, youtube. Este un newsletter lunar în care scriu în special despre relațiile romantice. La jumătate de an mi-am propus să mai cer întrebări din partea cititorilor la care voi răspunde în cadrul mail-urilor pe care le trimit, dacă este ceva mai general sau dacă e ceva mai particular, cu un răspuns privat. De asemenea primești un pdf la abonare în care ofer câteva detalii despre ceea ce se întâmplă în primele 4 ședințe de terapie. Link-ul de abonare îl vei găsi în descriere.
Și partea financiară. Off, dintre toate mi se pare cel mai ușor subiect pe care-l pot aborda. Cred că depinde foarte mult de mentalitatea pe care o ai despre bani. Sunt exemple bune și exemple mai puțin bune despre cum pot fi folosiți banii. Un film mi-a plăcut foarte mult care m-a ajutat să-mi dau seama că poți face bani din nou, chiar dacă îi pierzi pe toți. Se numește The Banker și mi-a plăcut tare mult. Pe scurt, protagonistul vrea să demonstreze că se poate descurca să facă afaceri într-o perioadă în care era mare discriminare rasială. Sper final, au loc câteva greșeli administrative și este găsit vinovat de ceva ce nu era de fapt. Însă, după inspășirea pedepsei, a luat-o de la capăt cu partenerul său și în câțiva ani au reușit să ajungă la același nivel. Voi pune un link în descriere dacă vrei să arunci o geană pe trailer.
Am fost mai mereu sceptic în privința banilor și metodelor în care-i poți face. Când eram mai tinerel, eram ușor de atras pentru fraze precum: bani făcuți ușor, din confortul casei tale, doar un efort mic și banii vin așa. Și mușcam momeala. Eram mic, voiam să dovedesc că nu este chiar așa de greu să faci bani. Dar de unde. Majoritatea erau MLM sau ceva dubios. De la câteva minute pe care să le petreci în fața calculatorului ajungei la câteva ore și parcă nu mai era la fel de distractiv. Și așa mi-am dat seama că nu e chiar așa de ușor să faci bani. Este nevoie de efort și de pregătire. Să ai competențe și informații de valoare ca să fie așa de simplu.
Și depinde de așteptările pe care le ai. Cu cât ești mai informat, cu atât ai mai multă răbdare în obținerea lor. Nu te mai lași la fel de repede vrăjit de anunțuri precum am menționat mai devreme. Ești mai vigilent. Te informezi. Doar sunt banii tăi, pentru care ai muncit mult să-i ai.
Dar suntem pe tema pierderii. Ce te faci când pierzi toți banii? Când te presează anumite obligații financiare în diverse părți? O iei de la capăt. Și da, pare ușor să o zic așa, dar chiar este. Nu o iei de la capăt cu tot cu învățat. Acum ai de aplicat ceea ce deja știi. Ai trecut odată prin asta. Acum poți îmbunătății. Să faci lucrurile chiar mai bine, mai eficient, mai rapid.
Poate fi descurajant să vezi cum pierzi totul? Da, clar și nu vreau să dau la o parte acest sentiment. Dacă dorești să stai și să plângi pentru pierderea pe care o ai, fă-o. Dar cu băgare de seama. Să nu te lași ispitit de plăcerea de a te plânge. Să nu stai prea mult în acea stare că nu este la fel de ușor să ieși pe cont propriu.
Dar vorbește. Spune-ți off-urile și învață din greșeli. Cred că asta te poate face mai bun și mai de calitate. Să recunoști că ai greșit, să accepți înfrângerea și să mergi mai departe. Acceptarea poate să facă mai multe pentru tine decât să te cerți cu trecutul. Nu-l poți schimba. Asta e. S-a întâmplat, mergi mai departe. Este nevoie să treci prin asta cel puțin o dată ca să vezi cum se simte și să experimentezi.
Pentru mine, pierderea financiară nu mai este la fel de gravă ca înainte, când chiar mă simțeam presat de obligații, ca să le zic așa. Mai bine zis: așteptările pe care le aveam. Acum, chiar dacă ar fi contextul, mă simt pregătit să o iau de la capăt. Cu mai multe planuri de rezervă și de la care să prind experiență.
Îți mulțumesc frumos că ai ascultat până la final! Dacă ți-a plăcut acest video, te invit să te abonezi la canal, să primești notificări pentru fiecare episod pe care-l postez plus alte materiale ce vor apărea în viitorul apropiat. Poți da un share pe rețelele de socializare și să adaugi #podcastulreflectii, să te găsesc mai ușor. Lunar voi oferi un premiu, aleatoriu pentru cei care mă urmăresc și mă ajută să răspândesc informația.
Ne auzim marți, 8 septembrie cu un nou episod de la ora 19 și un pic 😀
