Cum alegi un cadou pentru cineva pasionat de fotografie?

În apropierea fiecărei sărbători, ne confruntăm cu toții cu o dilemă: ce fel de cadou să îi fac prietenului/prietenei, copilului sau altei persoane importante din viața mea? Iar dacă adăugăm la asta o nouă variabilă-și anume pasiunea pentru fotografie, dilema s-ar putea sa fie și mai mare.
E perfect că îi știi hobby-ul, însă între atâtea aparate foto, obiective și accesorii s-ar putea să îți fie greu să te decizi. Nu-i nimic. Ți-am pregătit chestionarul perfect pentru a alege mai ușor.

Să o luăm așadar cu începutul:

#1 Ce fel de fotografii preferă?

E pasionat(ă) de fotografia de peisaj și de natură, de fotografia de sport sau preferă portretele? Își dorește să fotografieze în lumină naturală sau are acces la un studio foto? Îi place fotografia de stradă? Fotografiază mai mult noaptea? Are o slăbiciune pentru fotografia pe film?
Da, știm, sunt multe întrebări. Urmează și altele, însă răspunsurile date vor fi de un real ajutor în a lăsa deoparte acele variante de cadou care nu se încadrează pentru genul de fotografie preferat de persoana dragă.

#2 După ce te-ai lămurit în privința tipului de fotografii, următorul pas va fi să alegi un produs potrivit.

Dacă balanța înclină către un aparat foto, ai din nou o multitudine de opțiuni, de la camere foto compacte și bridge, aparate foto DSLR și mirrorless, până la aparate foto pe film.  De aceea e util să răspunem întâi la prima întrebare.

Pentru fanii fotografiei de peisaj și de natură, a fotografiei de sport sau de portret, cel mai indicat va fi probabil un aparat foto DSLR. Există și excepții, desigur, dar statistic vorbind, preferințele înclină către astfel de aparate. Nu că nu ar face față cu brio și un aparat foto mirrorless, însă gama de obiective foto oferă mult mai multă libertate în cazul DSLR-urilor.
Totodată, pentru fotografia de sport va fi importantă și posibilitatea de a înregistra cât mai multe cadre pe secundă (fps), pentru a prinde momentul și expresia perfectă.

În schimb, pentru fotografia de stradădiscreția pe care ți-o conferă un mirrorless nu va fi aproape niciodată posibilă cu un DSLR.

Iar dacă persona dragă e pasionată mai mult de activitățile în aer liber, însă îi place să păstreze cele mai frumoase amintiri în fotografii sau clipuri video, cu siguranță cadoul ideal va fi cameră de acțiune sau un aparat foto subacvaticrezistent la șocuri și temperaturi scăzute, care îi vor permite să se bucure de fotografie atât pe pârtia de schi cât și după, la relaxarea în piscină.

Nu am uitat nici de situația în care fotografia abia a apărut ca hobby în viața celui drag sau pur și simplu îți dorești să îi oferi posibilitatea de a imortaliza momentele importante, caz în care ai putea opta pentru un aparat foto compact sau și mai bine, pentru un bridge. Primele au în general numai moduri automate, dar își fac treaba excelent, în timp de categoria bridge este ideală pentru a porni între ale fotografiei înainte de a face pasul mai hotărât spre DSLR, dezavantajul fiind că nu au obiective foto interschimbabile iar plaja focală este mai limitată.

Are deja un aparat și visează la un nou obiectiv foto? Vorbim din nou de numeroase opțiuni de cadou, iar tipologia genurilor fotografice ne va fi și aici de ajutor.  De exemplu, fotografii de natură și peisaje vor avea nevoie atât de obiective cu un unghi larg de cuprindere, cât și de teleobiective, cu ajutorul cărora să redea detaliile. Iar pentru pasionații de micro-universuri, un obiectiv macro va fi cu siguranță opțiunea ideală.

Fotografii de sport vor prefera în general focale lungi, mai ales că de multe ori nu se pot apropia foarte mult de zona de acțiune, moment în care un tele zoom devine indispensabil.

Pe stradă și pentru portrete, preferințele vor înclina către obiectivele de 50mm, dar și de 24 sau 35mm (pentru street) sau de 85mm (pentru portret).

Oricum ar fi, nu uita că la F64 consultanții din magazin sau de la serviciul de chat online și call center te așteaptă cu răspunsul pentru orice întrebare. În plus, în 2020 am lansat și serviciul de videoconsultanță.

#3 În strânsă legătură cu ultima întrebare este și cea legată de echipamentul foto deținut de prieteni.  Ei ce folosesc?

Mai ales dacă vorbim de achiziționarea primului aparat foto, influența prietenilor s-ar putea să fie puternică și, în plus, până la completarea trusei foto, a avea același tip de aparat îi va permite să testeze sau să împrumute și alte obiective foto.

  • Un alt aspect care trebuie musai trecut în revistă este disponibilitatea de a căra sau nu un aparat foto mai greu. 

Poate persoana care va primi cadoul este pasionată de drumeții și de fotografii în natură, însă atunci când are deja de cărat un rucsac cu de toate, va înclina spre un aparat foto mai compact. Este un aspect ce ține de alegeri și preferințe personale, însă cu cât poți afla mai multe detalii, cu atât mai bine.

#4 Accesoriile foto: le-ai avut în vedere? Dar cursurile/atelierele foto?

Fie că vorbim de primul aparat sau acesta deja există, accesoriile vor fi mereu un cadou atractiv pentru pasionații de fotografie. Trepiedul de exemplu, este util în numeroase situații de fotografiere.

Un card în plus va bucura pe oricine iar un acumulator de rezervă se va dovedi util mai ales acum, în sezonul rece, când aceștia se pot descărca mai repede din cauza temperaturilor scăzute.

Atenție la cardurile de memorie, să fie compatibile cu aparatul. Din nou vor fi necesare câteva investigații pentru a afla dacă aparatul funcționează cu carduri de tip CF sau SD.

Rucsacul sau geanta foto vor ajuta la transport și la protejarea echipamentului foto de intemperii, telecomanda va fi utilă pentru fotografii cu timp lung de expunere dar și în studio, iar curățarea periodică a obiectivelor și aparatului foto va fi cu siguranță necesară.

Despre alte accesorii și utilitatea lor, găsești mai multe informații aici.

Ai putea la fel de bine să te gândești și la achiziționarea unui curs sau atelier, pentru că întotdeauna avem câte ceva nou de învățat și, în funcție de preferințe, va fi cu siguranță o bucurie să descopere noi trucuri și informații despre genul fotografic favorit.

Iar dacă știi că plănuiește să-și ia diploma de fotograf, ai putea să surprinzi și să motivezi persoana dragă cu înscrierea la un curs acreditat.

#5 Își procesează fotografiile?

Majoritatea pasionaților de fotografie nu vor lăsa la voia întâmplării imaginile ieșite din aparat și vor încerca prin post-procesare să își pună propria amprentă asupra fotografiilor. Astfel, cu siguranță se va bucura de un soft de editare cu licență, o tabletă grafică, un dispozitiv pentru calibrarea monitorului sau de harduri externe pentru spațiu de stocare suplimentar.

Iată recomandările noastre de cadouri:

BONUS! Ca să surprinzi momente cât mai frumoase în această iarnă ți-am pregătit un ghid cu adevărat special!

De ce sa descarci acest ghid?

Sărbătorile nu ne lasă niciodată fără amintiri. Fiind cam singura perioadă din an în care putem întradevăr să profităm de compania celor dragi, de ce să nu rămânem și cu fotografii pe măsura momentelor petrecute? Vei găsi în acest ebook o mulțime de informații despre cum să creezi amintiri magice în fotografii care surprind spiritul acestei perioade.

 

În acest ghid foto urmează să afli:

 Sfaturi generale pentru fotografii de Crăciun și amintiri de neuitat

 Sfaturi utile pentru fotografierea pomului de Crăciun

 7 sfaturi pentru fotografierea mesei de Crăciun

 Tips & tricks pentru fotografierea ploii

 Cum alegi un cadou pentru cineva pasionat de foto-video

 BONUS! Fotografii reusite cu artificii!

Susține-i pasiunea și visurile, pentru că ele ne poartă mai departe! Și nu uita că poți conta pe noi pentru orice sfat sau informație legată de fotografie. Te așteptăm!

Alți fotografi au mai citit și:

3 Comments

  • Buna dimineața.As dorii un aparat foto care se concentrează pe punctul pe care il doresc apasind pe display,asa ca la telefon.
    Aveti cumva? Ozii buna.

  • La fix am gasit acest material, prefer sa fac cumparaturile pentru Craciun din timp.

  • […] lămurit în articolul precedent despre care ar fi întrebările cheie la care să răspundem atunci când cumpărăm cadouri pentru […]

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

4 obiective SONY de buget

Descoperă alături de Cristi Kerekes nu mai puțin de 4 obiective Sony de buget, cu care poți trece la un nivel superior dacă încă folosești obiectivul kit. De la wide, la macro și zoom, suntem convinși că vei alege ce ți se potrivește!

7 accesorii ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară

În lumea fotografilor accesoriile sunt nelipsite din trusa foto, pentru a evita situații neplăcute și pentru a fi sigur ca vei fi pregătit oricând, oriunde și în orice condiții pentru a fotografia. Descoperă accesoriile ce nu trebuie să îți lipsească în această primăvară, menite să te ajute să sa surprinzi momente cât mai frumoase

Fotografia de primăvară
5 sfaturi și exemple

Pentru un fotograf, primăvara este anotimpul ideal pentru fotografia de peisaj sau de stradă. Lumina este contrastantă, umbrele sunt încă reci, dar soarele este cald și arzător. Află câteva sfaturi care să te pregătească pentru fotografii de primăvară wow!

Expunerea lungă în 11 pași, de la peisaj la fine-art

Află din acest articol cum să te bucuri de tot ceea ce are de oferit expunerea lungă, plus mici ajutoare când vine vorba de accesorii, filtre, compoziție, metodă de abordare și altele!

Pregătește-te pentru un
Paște fotogenic

Săptămâna aceasta mulți dintre noi încep unul dintre cele mai importante maratoane de gătit al anului pentru masa de Paște. Venim în ajutorul tău, să îți spunem cum să faci fotografii memorabile cu mâncarea de Paște.