Arafat: În acest moment, în România nu se ia în calcul o carantinare a persoanelor nevaccinate

Raed Arafat
Agerpres

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a precizat vineri că în acest moment nu se iau în calcul carantinarea persoanelor nevaccinate sau impunerea vaccinării obligatorii.

"La acest moment, la nivelul CNSU, la nivelul comitetelor cu care lucrăm, nu există astfel de abordare, în România. Sunt, într-adevăr, Austria şi alte ţări care discută de partea de obligativitate şi sunt şi unele măsuri mai dure care se implementează din partea unor ţări, acolo unde acum este o creştere a valului, a numărului cazurilor”, a transmis Arafat.

Noi, la acest moment, măsurile pe care le-am implementat - şi am văzut că a ajuns să scadă numărul cazurilor - şi sigur că şi datorită acestor măsuri şi poate că şi populaţia a devenit mai atentă... Plus, trebuie să recunoaştem că s-au mai vaccinat un număr de oameni, chiar dacă nu este numărul pe care noi ni l-am dorit, dar totuşi s-au vaccinat peste un milion de oameni în perioada care a trecut. La acest moment nu s-a pus pe masă o discuţie fie referitoare la vaccinare obligatorie sau referitoare la a crea un lockdown al nevaccinaţilor", a adăugat secretarul de stat în MAI, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu a declarat că trebuie luat în calcul şi contextul în care ţările respective au impus astfel de măsuri. În acest sens, a precizat că în statele care au crescut rigurozitatea măsurilor situaţia epidemiologică este una "semnificativ mai dificilă faţă de cea de acum câteva săptămâni".

"Pentru a-i proteja pe cei care nu sunt infectaţi, au impus aceste măsuri epidemiologice. (...) Au experţi care analizează situaţia şi propun măsurile cu cel mai bun impact pentru protejarea sănătăţii populaţiei", a spus Andrei Baciu.

Citește și
Raed Arafat
Raed Arafat: Este o descreştere clară a cazurilor de COVID în ultima săptămână
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless
Citește și...
Orban: Iohannis mi-a cerut să îl demit pe Arafat. Sistemul este construit astfel încât să depindă de el
Orban: Iohannis mi-a cerut să îl demit pe Arafat. Sistemul este construit astfel încât să depindă de el

Fostul premier Ludovic Orban a declarat că i s-a cerut de către mai multe persoane, inclusiv de către preşedintele Klaus Iohannis, schimbarea din funcţia a lui Raed Arafat, lucru pe care nu l-a luat niciodată în calcul.

Raed Arafat: Este o descreştere clară a cazurilor de COVID în ultima săptămână
Raed Arafat: Este o descreştere clară a cazurilor de COVID în ultima săptămână

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat vineri că în ultima săptămână a avut loc o descreştere clară a cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2, însă la terapie intensivă această descreştere nu este atât de evidentă.

Raed Arafat: ”Un val cinci este posibil, nu pot să spun la ce moment, dar este posibil”
Raed Arafat: ”Un val cinci este posibil, nu pot să spun la ce moment, dar este posibil”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a afirmat, vineri, că un val cinci al pandemiei este posibil, dar că nu poate spune la ce moment ar putea veni acesta. Amploarea valului va depinde, însă, de rata de vaccinare, crede Arafat.

Recomandări
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump.
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.