17:17:14 16.05.2024
Stiri

La Armată fără un rinichi sau cu maladii psihice

Social 24.05.2014 14:07 Vizualizări3614 Autor: Galina Munteanu


La Armată fără un rinichi sau cu maladii psihice

În timp ce unii tineri fug de Armată, alții sunt prea bolnavi pentru a fi încorporați, dar totuși ajung în cazarmă

Visează să facă Armată, dar nu pot, pentru că starea șubredă de sănătate nu le permite să-și îndeplinească această dorință. Medicii dau un semnal de alarmă și spun că, în ultimii ani, numărul tinerilor inapți de încorporare este în creștere. Chiar și așa, unii dintre tineri ajung în rândul militarilor din Armata Națională.

Fără un rinichi, cu tuberculoză, hepatită și maladii psihice

„Toate bolile din societate le întâlnim și la acești tineri. Nu e nimic diferit de ceea ce avem”, ne spune șefa Comisiei de Expertiză medico-militară de la Ministerul Apărării, Eugenia Tighineanu. Potrivit acesteia, pe primul loc în lista maladiilor întâlnite la recruți sunt tulburările mintale, urmate de bolile infecțioase și parazitare. Pe locul trei se plasează malformațiile congenitale, după care bolile aparatului digestiv, urinar etc.

De vină, potrivit lui Tighineanu, se face situația materială grea în care au crescut unii dintre tineri, dar și iresponsabilitatea părinților. „Am avut și cazuri când tânărul a aflat abia când a fost examinat medical pentru a fi înrolat în armată că nu are un rinichi sau că suferă de vreo maladie infecțioasă. O parte din vină o poartă și părinții. Dar aici apare și factorul economic - poate o duc greu financiar și nu au avut posibilitate să examineze suplimentar copilul. Alții, însă, din iresponsabilitate”, ne mai spune Tighineanu.

În anul 2013, din circa o mie de recruți, 129 au fost declarați de către Comisia de la Ministerul Apărării inapți pentru a-și satisface serviciul militar. Asta în timp ce Comisia militară raională nu a văzut nicio problemă în sănătatea acestora.

Tot mai mulți recruți bolnavi

În acest an, la „Ziua recrutului”, desfăşurată în raionul Șoldănești, a participat doar o treime din numărul de recruţi înregistraţi în teritoriu. Administraţia raionului explică acest fapt prin sănătatea precară a tinerilor. De altfel, anume din acest motiv, mulţi flăcăi nu ar fi înrolaţi în armată. Potrivit secţiei administrativ-militare din acest raion, din cei vreo 140 de tineri supuşi examenului medical din primăvara curentă, 70 la sută au fost suspectaţi la diverse maladii cronice. „Sunt cu diferite patologii. În general, e vorba de gastrite, scolioze, retard mintal etc.”, susține șeful secției administrativ-militare din raionul Orhei, Oleg Primovici.

Întorși acasă după încorporare

Chiar și așa, unii dintre tinerii bolnavi au ajuns în cazărmi. După încorporare, însă, unii dintre aceștia au fost reexaminați, iar Comisia centrală de expertiză medico-militară a Forțelor Armate i-a diagnosticat cu maladii grave și au fost retrocedați. Potrivit responsabililor în domeniu, pe parcursul ultimilor trei ani, peste 350 de militari au fost retrocedaţi sau întorşi acasă din motive de boală.

Acuzații dure din partea procurorilor

De vină, potrivit procurorilor, s-ar face medicii din comisiile medico-militare raionale. Cei din urmă resping, însă, acuzațiile. „Nu este vorba de neprofesionalismul medicilor. Examenul medical din raion știți cum se face? Se încarcă într-un microbuz mai mulți tineri, vin la comisii și repede, repede, hai să trecem toate controalele medicale. În plus, programul de examinare medicală nu prevede și examinarea ultrasonografică, care la fel poate scoate la iveală unele maladii care aparent nu pot fi observate. Noi nu putem obliga tânărul să treacă aceste aparate. Mai mult, unele boli, cum ar fi cele psihice, pot fi ascunse și se pot declanșa doar atunci când persoana nimerește într-un mediu nefavorabil. Aparent, tânărul când vorbește cu medicul psihiatru pare sănătos, dar ulterior boala se poate agrava. Nu putem da vina aici pe medici”, ne spune directorul interimar al Centrului Medicilor de Familie din raionul Cantemir, Andrei Doina.

Faptul că medicii de la comisariatele militare admit încorporarea recruţilor bolnavi l-a pus pe jar pe prim-ministrul Iurie Leancă, care i-a cerut Ministerului Sănătății să ia atitudine.

Sancționați dacă au admis în Armată tineri bolnavi

Medicii care au admis în Armată tineri bolnavi ar putea fi sancționați. Un ordin în acest sens a fost semnat de către ministrul Sănătății, Andrei Usatâi.

Ministrul a dat indicații directorilor de spitale raionale să revizuiască componența comisiilor medico-militare teritoriale, iar din componența acestora să facă parte neapărat și un psiholog care să testeze psihofiziologic recruții, la necesitate. De asemenea, Usatâi le-a indicat șefilor de spitale să sporească controlul acestor comisii, iar după caz să aplice și sancțiuni.

Statistici îngrijorătoare

În anul 2011, pe motive de boală au fost retrocedaţi 153 de militari în termen, în 2012 – 142 şi în prima jumătate a anului 2013 – 63 de militari. 18 dintre aceștia au fost diagnosticați cu tuberculoză pulmonară, 40 - cu hepatită virală B sau C, 59 - cu maladii ale sistemului urinar, iar 109 - cu maladii psihice. Printre aceștia a fost și un tânăr din Cantemir, invalid de gradul III din anul 2005 şi aflat la evidenţa neurologului. Potrivit procurorilor, problema a existat şi până în anul 2011, când pentru prima dată a fost sesizată autoritatea centrală responsabilă de acest domeniu.

40 la sută din soldați, cu studii medii incomplete

În 2013, în Armata Națională au fost înrolați 1 925 de militari în termen. Mai mult de jumătate dintre aceștia au susținut bacalaureatul sau au studii medii și speciale. Circa 40 la sută dintre ei sunt cu studii medii incomplete, iar peste trei la sută – cu studii colegiale. Cei mai mulți dintre aceștia, peste 70 la sută, vin din localitățile rurale.



Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
13.05.2024 09:16 Nicolae Negru Nicolae Negru // Să nu râdem de Maria...

10.05.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Contopirea „Zilei Vi...

09.05.2024 08:45 Ziarul National Nicolae Enciu // 9 mai - simbol al un...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md